Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică proiectul modelelor de calcul care vor fi utilizate pentru a determina valoarea tarifelor de interconectare din telefonia mobilă - un dosar cu o miză de sute de milioane de euro pentru operatorii telecom locali.
“ANCOM a lansat spre consultare publică modelele de calculație a costurilor eficiente ale furnizării serviciilor de interconectare în vederea terminării, originării și tranzitului național comutat al apelurilor la puncte fixe și terminării la puncte mobile, serviciilor auxiliare, serviciilor de backhaul pe suport Ethernet și serviciilor de linii închiriate – segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la și inclusiv 2 Mbps (furnizate prin intermediul rețelei de transmisiuni). Modelele de calculație a costurilor care fac obiectul prezentei consultări sunt dezvoltate în vederea implementării obligației privind fundamentarea în funcție de costuri a tarifelor unor servicii de comunicații furnizate la nivel de gros în România, în conformitate cu cadrul de reglementare în vigoare.
Modelele de calculație a costurilor au fost elaborate de ANCOM cu sprijinul TERA Consultants și în urma consultării grupului de lucru format cu participarea industriei de comunicații electronice, în cadrul căruia s-a stabilit cadrul conceptual utilizat pentru elaborarea propriu-zisă a modelelor. Pe baza acestui cadru conceptual, s-a construit structura modelelor și au fost colectate de la furnizori, prelucrate și verificate informațiile necesare populării acestor modele.
În elaborarea acestor modele de calculație, ANCOM a luat în calcul evoluțiile tehnologice și ale pieței comunicațiilor electronice din România, precum și Recomandarea Comisiei Europene din anul 2009, care stabilește o platformă comună pentru armonizarea principiilor de calculație a costurilor serviciilor de terminare apeluri la puncte fixe și mobile în statele membre. Modelele supuse consultării publice sunt însoțite de documentații detaliate care permit înțelegerea structurilor, funcționalităților și tipurilor de informații utilizate. Din modelele supuse consultării publice, precum și din documentațiile care le însoțesc, au fost eliminate informațiile sensibile din punct de vedere comercial”, a comunicat ANCOM.
Principalul efect al reducerii tarifului de interconectare este diluarea avantajului competitiv dat de numărul mare de clienți, pentru că odată ce utilizatorii vor putea suna în alte rețele la tarife de câțiva eurocenți/minut atunci ar putea decide să-și schimbe și furnizorul. Din acest motiv, în prezent clienții își aleg furnizorul de servicii de telefonie mobilă calculând în ce rețea se află numerele pe care le apelează cel mai des.
Tarifele de interconectare au scăzut deja cu circa 30% în acest an, până la 3,07 eurocenți pe minut, dar perspectiva care îi îngrozește pe operatorii mari este că ANCOM ar putea stabili o scădere de până la 1 eurocent/minut.
Scăderea tarifelor de interconectare până la un nivel la care să reflecte costurile înregistrate de companii atunci când clienții lor primesc un apel din alte rețele este cel mai fierbinte dosar pe o piață de 3,5 miliarde de euro.
Potrivit unor estimări prezentate de oficialii Cosmote, Orange și Vodafone - care susțin asiduu un calendar lent de reducere a tarifelor, operatorii ar pierde venituri de 250 mil. euro în cazul unei scăderi drastice a tarifelor de interconectare și și-ar pierde astfel abilitatea de a investi în dezvoltarea unor noi rețele, inclusiv cu tehnologie 4G.
Pe de altă parte, compania locală RCS&RDS; susține că Orange, Vodafone și Cosmote, cei mai mari jucători de pe piața locală de telefonie mobilă, care au împreună peste 20 de milioane de clienți și venituri anuale de circa 2 mld. euro, cer statului să le protejeze niște "venituri nejustificate" atunci când solicită o reducere cât mai lentă a tarifelor de interconectare.
ANCOM începe consultările în cel mai fierbinte dosar din telecom - tarifele de interconectare
Știrea a fost publicată joi, 15 noiembrie 2012, 03:51 în categoria Hi-Tech
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu