GTC pierde 19 mil. euro din vânzarea celor trei malluri

Știrea a fost publicată joi, 15 noiembrie 2012, 00:56 în categoria

GTC pierde 19 mil. euro din vânzarea celor trei malluri Dezvoltatorul imobiliar israelian Globe Trade Center (GTC) evaluează la 19 milioane de euro pierderile înregistrate din vânzarea celor trei centre comerciale Galleria din România.

GTC a anunțat la începutul lunii noiembrie că a încheiat un acord cu un investitor privat internațional pentru vânzarea a trei dintre mall-urile pe care le deține în România, din Piatra Neamț, Suceava și Buzău, centre comerciale care s-au confruntat cu dificultăți în ultimii ani din cauza scăderii vânzărilor. Valoarea tranzacției era estimată la 6-7 mil. euro, termenii finali urmând să fie semnați în prima parte a anului viitor.

Investițiile totale în cele trei mall-uri s-au ridicat la 65 mil. euro, potrivit declarațiilor anterioare ale reprezentanților companiei. Finanțarea pentru dezvoltarea mall-urilor a fost susținută de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Raiffeisen și s-a ridicat la circa 30 mil. euro. În urma vânzării, GTC mai deține în România turnurile de birouri City Gate, centrul comercial Galleria Arad, două ansambluri de locuințe, Felicity și Rose Garden, precum și mai multe terenuri.

Portofoliul din România, fără cele trei mall-uri, era estimat la finele lunii septembrie la 215 milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei.

Birourile City Gate, cu o suprafață închiriabilă de 47.700 metri pătrați, au rată de ocupare de 95% și o valoarea de piață de 169 milioane de euro. Chiria medie a birourilor este de 20 de euro pe metru pătrat pe lună.

Mall-ul din Arad este evaluat la 46 de milioane de euro, având o rată de ocupare de 99%, în condițiile în care chiria medie este de 4 euro/mp. Mall-ul are 32.300 de metri pătrați.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Cuncea

0 comments :

Trimiteți un comentariu