Achiziții și fuziuni au fost înregistrate în acest an în majoritatea sectoarelor, dar de departe cele mai importante preluări au fost consemnate în producția de îngrășăminte, retail și imobiliare, care au reprezentat mai mult de jumătate din piața evaluată la peste 1 miliard de euro.Datele disponibile pe piață arată că în acest an au fost încheiate aproximativ 50 de tranzacții de ordinul milioane de euro. Dintre acestea, majoritatea au fost realizate cu firme locale, însă au fost și tranzacții încheiate la nivel internațional și care au implicat subsidiare din România.
Cea mai mare tranzacție din acest an a fost preluarea producătorului de îngrășăminte chimice Azomureș de Ameropa Holding din Elveția pentru 250-300 milioane de euro.
Pe locul doi în în top se află achiziția magazinelor Real de către grupul francez Auchan. Valoarea tranzacției, realizată la nivelul Europei Centrală și de Est, nu a fost făcută publică. Specialiștii au estimat că Auchan va plăti circa 100 de milioane de euro pentru magazinele din România.
Cumpărarea retailerului online de produse electronice și electrocasnice eMag de către americanii de la Naspers pentru 83 milioane de dolari (circa 63 milioane de euro) intră în topul celor mai mari tranzacții din acest an, la fel și preluarea a 52,3% din compania Energobit de către fondul de investiții Innova pentru 65 milioane de euro.
În luna iunie, grupul american Molson Coors a anunțat luni finalizarea achiziției producătorului de bere StarBev, cu operațiuni și în România, pentru 2,65 miliarde euro. Valoarea operațiunilor din România a fost estimată la aproximativ 350 milioane de euro.
Și în sectorul imobiliar au avut loc tranzacții care au implicat sume importante, anul 2012 debutând chiar cu o astfel de achiziție. Fondul sud-african de investiții NEPI a cumpărat complexul de birouri City Business Center din Timișoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Șandor, într-o tranzacție care totalizează peste 90 de milioane de euro.
NEPI a fost în acest an unul dintre cei mai activi investitori din sectorul imobiliar în acest an, realizat patru tranzacții, în valoare de peste 120 de milioane de euro.
Tot în domeniul imobiliar, firmele Avrig 35 și Industrialexport au vândut imobilul de birouri Tower Center International oamenilor de afaceri Ioannis Papalekas și Dragoș Bîlteanu, pentru 50 de milioane de euro, iar grupul francez Auchan a cumpărat de la fondul Flavus Investiții platforma Tractorul din Brașov pentru circa 25 milioane de euro.
În total, în sectorul imobiliar au fost încheiate tranzacții de peste 230 de milioane de euro.
În industria componentelor auto, producătorul sud-african Metair Investments, cu afaceri cumulate de aproape 400 milioane de euro, a cumpărat cu circa 40 milioane de euro compania Rombat Bistrița, cel mai mare producator autohton acumulatori auto.
Și sectoarele financiar-bancar și asigurări au fost martorele unor tranzacții de dimensiuni semnificative, printre cele mai importante fiind vânzarea de către grupul MKB către fondul de investiții PineBridge a MKB Romexterra, pentru o valoare estimată la 20-30 milioane de euro, și preluarea de către gigantul american MetLife a Aviva Asigurări de Viața și Aviva Pensii.
În sectorul energiei și al resurselor, OMV Petrom a vândut către Crimbo Gas International firma Petrom LPG, tranzacție evaluată la 20 de milioane de euro. Spre finele anului, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a vândut 0,4% din acțiunile OMV Petrom pentru 19 milioane de euro, printre cumpărători numărându-se fonduri administrate de Franklin Templeton și SIF Oltenia.
Transferuri de proprietate au fost raportate și în servicii medicale, telecomunicații, materiale de construcții, energie verde, transport, entertainment și online.
Față de anul trecut, piața de fuziuni și achiziții înregistrează o creștere de peste 30%, având în vedere că în 2011 au fost încheiate tranzacții totalizând circa 730 milioane de euro. A doua parte a anului a fost mai plină din acest punct de vedere, după o primă jumătate de an în care au fost încheiate tranzacții de mici dimensiuni.
În acest an se remarcă absența tranzacțiilor cu companii de stat, deși pe calendarul Guvernului figurau mai multe privatizări.
Ce va urma însă în 2013 depinde foarte mult de evoluția economică, iar stabilitatea la nivel macro este pusă încă sub semnul întrebării. Consultanții sunt de părere că sectorul energetic, inclusiv cea regenerabilă, și cel al resurselor vor atrage investitori strategici, în timp ce domeniile IT, serviciile și producția sunt printre preferatele fondurilor de investiții.
0 comments :
Trimiteți un comentariu