În seama marilor agenții de evaluare financiară Moody's, Standard & Poor's și Fitch este pusă o parte din vina izbucnirii crizei financiare din 2008 din SUA care s-a propagat rapid în întreaga lume.Acestea sunt acuzate că nu au evaluat corect instrumentele financiare complexe și riscante care au adus criza. William J. Harrington, fost analist la agenția de evaluare financiară Moody's din New York din 1999 până în 2010, este una din persoanele care îndeamnă la reformă.
Într-un interviu acordat publicației britanice The Guardian, el aduce în atenția publicului problemele din sistemul firmelor de rating.
Agențiile de rating au fost "bau-baul" universal al crizei, spune Harrington. În mod clar acestea poartă o responsabilitate foarte mare, dar dacă atenția se concentrează doar asupra lor sunt pierdute din vedere problemele întregului sistem: marile bănci, firmele de contabilitate, companiile de investiții, case de avocatură specializate pe probleme financiare, autoritățile de reglementare și presa economică. Agențiile de rating ne-au făcut un deserviciu prin faptul că au permis ca vina să fie aruncată asupra lor. Practic, acestea protejează ceilalți jucători, care se pare că sunt mulțumiți de această situație. Iar cei de la agențiile de rating spun: "Dați vina pe noi. Suntem obișnuiți cu asta".
Agențiile de rating sunt entități cu dimensiuni reduse în comparație cu proporțiile industriei din care fac parte. Aceste firme sunt asemenea canalului Panama. Vitale, dar foarte mici. La nivel global, cele nouă mari agenții de rating recunoscute au mai puțin de 4.000 de analiști, juniori și seniori. Numai banca JP Morgan are peste 250.000 de angajați. Din nou, această situație pare că se potrivește perfect jucătorilor mari.
Agențiile de rating sunt ca o piesă mobilă a unei mașinări pe care o pot mișca
O altă problemă este aceea că agențiile de rating formează un oligopol, Moody's, Fitch și Standard and Poor's controlând 97% din piață. Dacă ar exista mai multe agenții de rating importante de diferite dimensiuni și structuri de acționariat în loc de doar trei mari instituții de acest gen, atunci în cazul în care câteva agenții și-ar schimba abordarea, ar fi dificil pentru celelalte să continue în aceeași manieră. În prezent, sistemul nu este autocorector.
Directorul executiv al Moody's care ocupa această poziție la declanșarea fiasco-ului din 2008 este și acum în funcție.
Anul trecut, acesta a fost remunerat cu șase milioane de dolari, echivalentul mediei salariilor sale din ultimii cinci ani. Agențiile de rating fac atât de mulți bani. Moody's nu a fost pe pierdere în niciun trimestru.
Modalitatea prin care agențiile de evaluare financiară acordă ratingurile de credit
În ochii multora, activitatea agențiilor de rating este rezumată astfel: firmele primesc o solicitare pentru evaluarea unui instrument financiar derivat, îi acordă ratingul maxim, triplu A și încasează cecul. Însă acestea sunt doar zvonuri. Angajații acestor instituții muncesc toată ziua pentru a evalua un instrument financiar, iar cuvântul final îl are o comisie care decide dacă acordă sau nu ratingul maxim.
Cum funcționează acest sistem la Moody's? Există analiști juniori, analiști seniori și echipa de management. Împreună, aceștia analizează instrumentul financiar și află exact modul în care a fost conceput. La Moody's există un proces continuu de colaborare între analiștii juniori și seniori și echipa de management, dar și cu bancherii. Pentru decizia finală, fiecare dintre aceștia, mai puțin bancherii, are dreptul de a vota, de a-și exprima opinia. Agențiile de rating au o influență foarte mare. Fără acel rating AAA, o bancă nu poate vinde instrumentul financiar respectiv. Dacă se amână acordarea ratingului câteva zile pentru clarificarea unor întrebări, imaginea băncii este afectată, iar instituția de credit este nevoită să explice întârzierea clienților săi. Așadar, scopul bancherilor era să îmbunătățească instrumentul financiar astfel încât în urma aplicării modelelor agențiilor de evaluare, rezultatul să fie acordarea ratingului AAA.
Bancherii au început să preia controlul în procesul de acordare a ratingurilor
În timp, acest sistem s-a destrămat. "Cei de la conducerea agenției de rating au început să îi promoveze pe analiștii care nu luau nicio măsură împotriva bancherilor și care acordau în continuare ratingul maxim. În același timp, Moody's a angajat mai mulți analiști juniori pe care îi plătea mai puțin, dar cărora le lipsea o experiență de cel puțin zece ani. Încet, încet, bancherii au preluat controlul procesului. Aceștia au devenit mai îndrăzneți pe măsură ce și-au dat seama că pot obține ratingul dorit fără să îmbunătățească instrumentele financiare. În anul 2004 încă îți mai puteai susține punctul de vedere și opri acordarea unui rating incorect, însă din 2006 acest lucru nu a mai fost posibil. Trebuia să muncești mult și să fii de acord cu ceea ce decidea conducerea. Problemele aduse în discuție de analiști în cadrul comisiei nu erau luate în considerare. Așadar, se știa că echipa de management se înțelesese dinainte cu bancherii.
În anul 2006, mi-am dat seama că procesul votului din cadrul comisiei se stricase iremediabil. Atunci m-am mutat la alt departament unde credeam că acele întruniri ale comisiei pot fi făcute să funcționeze din nou. De aceea pentru mine este atât de simplu să vorbesc despre asta.
Știam că agențiile de rating erau văzute ca pierzătorii industriei, dar nu mi-a păsat. Nu mergeam la conferințe sau la petrecerile «profesionale». Acestea atrag cu totul alt gen de oameni. Analiștii juniori și seniori sunt excepțional de inteligenți, mulți cu diplome de doctorat. Chiar și când mediul a devenit toxic în 2006, am rămas și am acceptat faptul că aș fi putut fi concediat sau aș fi putut fi obligat să demisionez. Până atunci totul devenise toxic. Mă așteptam ca sistemul financiar să se prăbușească. Era inevitabil."
Atunci când am plecat de la Moody's în 2010, după ce a fost desființat postul meu, nu am primit niciun "pachet de concediere". Dacă aș fi primit, probabil că acesta ar fi fost salariul pe un an întreg, însă în schimb ar fi trebuit să semnez un contract prin care să fiu de acord că nu voi dezvălui nimic din ceea ce am văzut acolo. Tot ce povestesc aici este din experiența trăită la Moody's. Nu am dezvăluit niciodată nicio informație publicației The Wall Street Journal, deși aș fi putut.
Aceleași pericole încă există
Nu o să dezvălui salariul meu de la Moody's pentru că aceste lucruri sunt confidențiale, însă pot spune că în perioada 2004-2005 am fost unul dintre cei mai bine plătiți analiști din lume. În mod normal, remunerația era formată din salariu - 60% și bonusuri - 40%, care se calculau în funcție de performanța întregii companii, ținând însă cont și de performanța departamentului din care făceai parte.
Ca răspuns la criză, Moody's a schimbat într-un fel modalitatea în care se desfășoară întâlnirile comisiei. Acum analiștii juniori votează primii, pentru a preveni ca aceștia să-și copieze superiorii. Aceasta pare a fi o soluție. Dar analiștii seniori pot transmite o serie de semnale non-verbale. Atât juniorii, cât și seniorii se detașează de managerii care îi supraveghează în timpul ședințelor și care decid pachetul salarial și promovările. Orice analist este responsabil de votul său indiferent de cât de "toxic" este mediul în care lucrează. Nimeni nu este forțat să lucreze la Moody's.
O idee greșită este că problemele care au cauzat criza nu mai există în prezent. Dar băncile utilizează drept garanții instrumente financiare complexe în operațiunile cu băncile centrale. În consecință, acestea încă iau în considerare ratingurile care evaluează valoarea instrumentelor financiare. Iar acest lucru înseamnă că reevaluarea și retrogradarea lor ar avea efecte grave asupra capitalului propriu al băncilor și implicit asupra solidității acestora.
0 comments :
Trimiteți un comentariu