Acțiunile producătorului de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) au făcut spectacol și în luna decembrie, apreciindu-se cu 48%, pe fondul interesului tot mai ridicat al unor investitori pentru această companie.Creșterea titlurilor Artego a luat prin surprindere piața, în condițiile în care în ultimele luni aceste acțiuni au avut o evoluție liniștită. Puțini investitori au anticipat creșterea din decembrie, mai ales că prețul aproape că se triplase anterior de la începutul anului. După avansul din ultima lună randamentul anual a urcat la 295%, de departe cea mai bună performanță de pe bursă în 2012.
Dacă până recent principalul cumpărător de titluri Artego era Cătălin Chelu prin intermediul Electroargeș, în cazul ultimelor tranzacții prin care s-a achiziționat circa 1,2% din capitalul companiei ar putea fi vorba de un nou investitor care nu a fost raportat încă cu dețineri semnificative.
Artego este surpriza anului pe bursa de la București și una dintre puținele companii promovate de pe piața RASDAQ care nu s-a pierdut în anonimat printre numele "mari" de pe bursa reglementată, reușind să țină constant interesul investitorilor prin rezultatele în creștere.
Acțiunile producătorului de aspiratoare Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS), controlat de Cătălin Chelu, au adus un câștig de 19,3% luna aceasta pe fondul unor tranzacții mai ridicate decât de obicei. La baza creșterilor ar putea sta rezultatele bune afișate de companie care a reușit să-și majoreze profitul cu 69% în primele nouă luni, la peste 9 mil. lei (2 mil. euro), sau speculații privind o posibilă ofertă de preluare din partea lui Cătălin Chelu, care a primit recent mai multe amenzi de la CNVM pentru că nu a derulat ofertă la diverse companii preluate de pe bursă.
Titlurile Erste Bank (EBS) au continuat să înregistreze creșteri puternice, avansând cu 10% luna aceasta, creștere care duce performanța de la începutul anului la 88%, una dintre cele mai bune de pe bursă în acest an. Banca a reușit să revină pe profit în 2012 după pierderi importante consemnate anul trecut, însă chiar și după avansul acțiunilor din acest an acestea nu au recuperat încă scăderea de anul trecut, când au pierdut aproape două treimi din valoare.
SIF-urile nu au dezamăgit investitorii nici în luna decembrie, unele dintre acestea consemând aprecieri importante. În top s-au aflat acțiunile SIF Transilvania (SIF3) și SIF Muntenia (SIF4), care au urcat cu 8,7% și respectiv 7%, iar cea mai mică creștere, de 2,2%, a fost înregistrată de acțiunile SIF Oltenia (SIF5). SIF-urile au fost trase în sus de creșterile acțiunilor Erste, față de care acestea au o expunere importantă.
Titlurile producătorului de medicamente Biofarm București (BIO) au marcat în decembrie o creștere de 8,8% și au ajuns din nou în preajma maximelor din acest an, susținute de achizițiile realizate de unele SIF-uri, care controlează împreună compania și vor să-și întărească poziția în acționariat.
Titlurile Fondului Proprietatea, cele mai tranzacționate de pe bursă, au stagnat luna aceasta, iar acțiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie românească listată, au urcat cu doar 1,7%.
Cele mai multe acțiuni au înregistrat creșteri de la începutul lunii, de 2,6% pe indicele BET și 2,3% pe indicele BET-C deși lichiditatea a fost una dintre cele mai slabe din ultimii ani.
0 comments :
Trimiteți un comentariu