Cele mai mari instituții financiare din Europa, care se află într-un proces continuu de restructurare de la declanșarea crizei financiare din 2008 și mai apoi a crizei datoriilor suverane, cauzează o serie de probleme la nivel global care vor avea implicații pe termen lung, situația urmând să se înrăutățească dacă nu se va crea Uniunea Bancară Europeană, potrivit analiștilor citați de CNBC."În prezent ne confruntăm cu distrugerea procesului de integrare transfrontalieră pe care l-am consolidat timp de 20 de ani. Băncile nu mai împrumută în alte țări - decât în cele de origine (n. red.)", a spus Alberto Gallo, analist la banca RBS, adăugând că pe zi ce trece Europa revine la o piață financiară izolată.
Băncile europene s-au tot restructurat pe măsură ce noi reglementări au intrat în vigoare pentru a preveni declanșarea unei alte crize. Banca elvețiană UBS și-a revizuit obiectivele la nivel global prin reducerea numărului de unități. De asemenea, banca Lloyds din Marea Britanie a anunțat anul trecut că va opri creditarea în străinătate, iar băncile franceze BNP Paribas, Crédit Agricole și Société Générale și-au vândut activele din țări precum Grecia sau Egipt.
Noul acord Basel III privind reglementarea bancară la nivel internațional, care va fi implementat peste câțiva ani, va presupune noi reguli privind cerințele de capital, gradul de îndatorare și lichiditatea pentru instituțiile de credit. Criticii susțin că noile reglementări încetinesc revenirea economiilor afectate de criza datoriilor din zona euro.
Băncile franceze sunt exemplul perfect al acestui trend retrograd, efectul de domino urmând să afecteze în următorii cinci ani finanțarea proiectelor din China, Vietnam și Orientul Mijlociu, potrivit lui Paul Donovan, analist la UBS.
"Acum băncile franceze se retrag din Orientul Mijlociu și din Asia, procesul de globalizare a capitalului se inversează, guvernul francez spunând că băncile locale trebuie să ajute la finanțarea deficitului bugetar", a afirmat Donovan.
El consideră că problema nu este deficitul bugetar, ci implicațiile pe care le are finanțarea deficitului țării care presupune capital mai puțin globalizat, mai puțină internaționalizare și o economie globală mai puțin eficientă.
Miniștrii de finanțe din zona euro au ajuns în luna decembrie la un acord privind reglementările pentru 200 de bănci care vor fi supravegheate de Banca Centrală Europeană. Însă propunerile privind Uniunea Bancară nu pot fi implementate atât de repede, a menționat analistul UBS.
"Ceea ce am obținut este o promisiune pentru viitor, care este la fel de credibilă ca promisiunea oricărui politician", a spus Donovan.
Uniunea Bancară presupune, de asemenea, înființarea unui fond comun de garantare a depozitelor și stabilirea unor reguli privind modul de gestionare al băncilor în cazul apariției unei alte crize.
"În practică este foarte de realizat acest lucru pentru că un fond de garantare a depozitelor reprezintă de fapt o datorie și necesită o uniune fiscală căreia i se opun principalele țări din Europa. Fără o uniune bancară există riscul revenirii la situația de acum 15 ani", a precizat analistul RBS.
0 comments :
Trimiteți un comentariu