Bursele europene au deschis în urcare ușoară

Știrea a fost publicată joi, 31 ianuarie 2013, 15:38 în categoria

Bursele europene au deschis în urcare uşoară Bursele europene au evoluat în urcare ușoară în debutul ședinței de joi, continuând cel mai îndelungat trend ascendent din 1997, în timp ce investitorii analizează rezultatele financiare prezentate de companii precum Deutsche Bank și Royal Dutch Shell, transmite Bloomberg.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a avansat cu 0,1% în deschidere, după ce a pierdut miercuri 0,6%.

Referința piețelor vest-europene afișează un avans de 3,3% în ianuarie, a opta lună consecutivă de creșteri, cel mai îndelungat trend pozitiv din ultimii 15 ani.

Acțiunile Shell, cea mai mare companie petrolieră europeană, au debutat în scădere cu 1,2%, iar producătorul de băuturi alcoolice Diageo a scăzut cu 1,4%.

Deutsche Bank, cea mai mare bancă europeană după active, a înregistrat un avans de 2,1%.

Bursele din SUA au închis miercuri în scădere, după ce Rezerva Federală a anunțat că va continua să cumpere obligațiuni de 85 miliarde de dolari pe lună pentru a stimula economia.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu