Cu jumătate din populația României și o suprafață de două ori și jumătate mai mică, Portugalia a atras anul trecut 7,7 milioane de turiști străini, care au lăsat puțin peste 1.100 de euro de persoană în vacanțe. Spre comparație, suma totală lăsată de străini în România este de aproape opt ori mai mică decât cea lăsată de străini în țara iberică, potrivit datelor de la Asociația de Turism a Portugaliei și calculelor ZF."După ce am rămas șomer, ca alți mulți portughezi de vârsta mea, am decis să lucrez ca ghid turistic voluntar. Îmi place mai mult ce fac acum, interacționez cu persoane din toată lumea. Viața mea s-a schimbat mult de când cu recesiunea. Pentru că prietenii mei au plecat la muncă în Germania sau Elveția din cauza crizei de aici, acum ies în oraș cu turiștii străini pentru care sunt ghid în timpul zilei", spune José, 32 de ani, un fost profesor de sport portughez rămas șomer după ce în învățământul de stat s-au făcut disponibilizări. El își plimba turiștii străini prin centrul Lisabonei pentru a le arăta orașul. Nu se mai bucură de stabilitatea unui venit lunar, însă se descurcă cu bacșișul primit de la cei cărora le face turul orașului, fie că sunt canadieni, chinezi, englezi, francezi sau alte nații, potrivit lui.
Străzile din centrul capitalei portugheze erau pline de baruri și restaurante cochete, dar și de magazine cu suveniruri care își așteptau clienții. Pe fiecare stradă principală circulau autobuze turistice, pe jumătate pline cu turiști, la sfârșitul lunii februarie.
Măsurile de austeritate, majorarea impozitelor (rata medie a impozitului pe venit a crescut de la 9,8% la 11,8%) și reducerea salariilor în sectorul public (chiar și cu 20% în învățământ), ce au dus la prelungirea recesiunii și o rată a șomajului de circa 17,6%, au scos sâmbătă în stradă mii de portughezi din toată țara. Ei au cerut demisia guvernului, dar au afișat și mesaje la adresa reprezentanților Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și ai Fondului Monetar Internațional, care se aflau în țara iberică pentru evaluarea trimestrială a programului de bailout. Portugalia a primit de la creditorii internaționali 78 de miliarde de euro în 2011.
La începutul acestui an, José Manuel Barosso, președintele Comisiei Europene, anunța sfârșitul crizei din zona euro, însă recunoștea că Portugalia trece printr-o situație adevărată de urgență socială, măsurile de austeritate cerute de Bruxelles în schimbul ajutoarelor financiare putând avea ca efect acutizarea șomajului.
"Nu am avut timp să particip la protestele de sâmbătă. Am un copil de patru ani și unul de opt luni, care sunt răciți. Austeritatea ne-a schimbat viața" , spune Jaime Viegas, director de vânzări la o agenție de turism ce aduce străini în Portugalia. El afirmă că salariul i-a fost redus cu 12%, iar cel al soției, care este profesoară în învățământul public, a scăzut cu 20%. Cu toate acestea, în Portugalia, un profesor are un salariu net lunar ce variază între 900 de euro și 3.400 de euro în funcție de experiența și gradul pe care îl are, potrivit lui, față de 315 euro salariul mediu lunar net al unui profesor din România.
"Mulți portughezi și-au pierdut locurile de muncă, avem un nivel record al șomajului. Cunosc tineri cu vârste între 18 și 35 de ani care au plecat din Portugalia pentru a trăi în alte țări", precizează el.
Pe fondul acestei instabilități a locurilor de muncă, tot mai mulți portughezi continuă să locuiască alături de părinți pentru a economisi suma pe care ar fi plătit-o pe chirie.
"Sunt mari chiriile, prețul unei case ajunge la 400 de euro pe lună, de aceea locuiesc cu părinții. Sunt mulțumit de locul de muncă pe care îl am în acest hotel, care este mereu plin de turiști", afirmă Joao Ferreira, un angajat al unui hotel din Lisabona. Prețul alimentelor însă nu variază foarte mult față de cele din România. O cafea la un restaurant din Lisabona costă între 1 euro și 2 euro (4,36-8,72 lei), o supă de la 1,2 euro (5,2 lei), iar un meniu de prânz se poate cumpăra cu 5 euro (22 lei).
Portughezii se mai bucură și de o infrastructură feroviară și rutieră ce poate constitui un model pentru România. De la aeroportul din Lisabona se ajunge în centrul orașului în 40 de minute direct cu metroul, care are legătură și cu calea ferată. Cei care vor să își continue călătoria în destinația turistică Sintra, aflată în nord-vestul Lisabonei, sau în orașul Cascais de pe coasta Atlanticului, ajung ușor cu trenul, prețul unui bilet dus fiind de 2,6 euro de persoană. Și în sudul exotic al Portugaliei, Algarve, transferul se face ușor pe celebrul pod suspendat Vasco da Gama, cu o lungime de 17 kilometri, construit peste estuarul fluviului Tejo.
Turismul contribuie cu 9,2% în PIB-ul Portugaliei, față de 1,5% la noi
"Veniturile din turism contribuie cu 9,2% în PIB-ul țării și cu 8,2% la locurile de muncă. Vizitatorii străini au înregistrat anul trecut 27 de milioane de nopți de cazare dintr-un total de 39,7 milioane de nopți de cazare pe care l-am avut", a declarat pentru ZF Paulo Zacarios Gomes, purtătorul de cuvânt al asociației de turism a Portugaliei, prezent la târgul de turism BTL, cel mai mare eveniment de profil de aici, care a avut loc în perioada 27 februarie-3 martie. România nu a avut un stand turistic, însă în delegația română au fost 24 de persoane (agenți de turism și presă), adică 10% din totalul persoanelor invitate la târg.
Destinațiile portugheze care atrag cei mai mulți străini sunt Algarve, Lisabona și Madeira, piețele din care vin cei mai mulți turiști fiind Marea Britanie, Spania, Germania, Olanda, Franța și Brazilia. Dacă numărul străinilor care au vizitat Portugalia a crescut anul trecut cu 54% față de anul anterior, cel al portughezilor care au mers în vacanță a scăzut.
Pe fondul crizei economice resimțite de Portugalia, numărul înnoptărilor portughezilor în unități de cazare a scăzut cu 7,2% anul trecut, a afirmat Gomes. În aceste condiții operatorii din turism s-au focalizat pe promovarea în străinătate, ceea ce a dus la un plus de 15% al înnoptărilor francezilor în Portugalia, de 14,1% al înnoptărilor irlandezilor și de 2,7% în ceea ce privește brazilienii.
Reprezentantul asociației de turism spune că anul trecut, o parte din sumele de promovare au fost alocate pentru promovarea Portugaliei în China, India și Emiratele Arabe Unite.
Promovare constantă în străinătate
Maria da Grace Luis, consilier în cadrul Asociației de Turism din Madeira, prezentă la târgul BTL, spune că anul trecut Madeira a primit 950.000 de turiști, față de 1,3 milioane de vizitatori în 2011, din cauză că portughezii au călătorit mai puțin, afectați de criza economică. "Avem turiști care au venit din Polonia, Cehia, Ungaria, Rusia", a spus ea. Resorturile de lux (circa 30.000 de paturi), centrele pentru evenimente și conferințe (2.400 de locuri), dar și terenurile de golf, cursurile de echitație reprezintă mixul prin care Madeira reușește să atragă vizitatori străini. Pe lângă vizitatorii care s-au cazat în unitățile turistice, Madeira a mai primit anul trecut 600.000 de turiști veniți pe vase de croazieră, care nu s-au cazat însă pe insulă. Potrivit ei, bugetul de promovare al insulei în străinătate se ridica la 16 milioane de euro.
José Mendes, reprezentant al departamentului de marketing din cadrul Asociației de Turism a Portugaliei Centrale, ce se întinde între Lisabona și Porto, spune că din cauza crizei care a afectat piața locală, destinațiile pe care le reprezintă asociația sunt promovate la târguri din străinătate, Berlin, Londra, dar și la cele organizate în Brazilia și se aduc operatori din turism și din presa internațională în tururi în regiunea pe care o reprezintă pentru creșterea notorietății.
Tururi de podgorii și circuite în zone rurale
Narciso Vieira, secretarul asociației Rota do Vinhos din Lisabona, spune că noul produs turistic pe care Portugalia încearcă să îl vândă în străinătate sunt tururile podgoriilor. Anul trecut, pe cele trei circuite promovate de această asociație în 22 de podgorii din apropierea Lisabonei, ce trimit 5 milioane de sticle la export, au atras 2.000 de turiști străini din nordul Europei, dar și din China și Brazilia. Tariful unui tur ce implică vizitarea a trei podgorii este de 75 de euro pe zi.
Un alt produs turistic îl reprezintă circuitele în 80 de sate cu case tradiționale în nordul Portugaliei, ce sunt amenajate cu fonduri europene. Acesta este un proiect în curs de dezvoltare.
Agențiile locale mizează pe pachete în Portugalia
Aurelian Herda, manager de produs la agenția de turism românească Interra Travel, prezent la târg, a spus că anul acesta agenția pe care o reprezintă va trimite între 600 și 800 de români în vacanță în Portugalia în sejururi și circuite.
"Avem mai multe produse în Portugalia, respectiv un sejur de două nopți în Lisabona combinat cu șase nopți în Madeira, al cărui tarif este de 699 de euro, transportul și cazarea fiind asigurate. Un alt produs pe care îl vindem este un circuit de 12 zile în Portugalia, Andalusia și Maroc, al cărui preț este de 1.190 de euro, cu toate taxele incluse", a spus el.
Și Răzvan Dăbuleanu, manager de produs la Exact Travel, prezent la târg, spune că lucrează la realizarea pachetelor de vara în Portugalia pentru a diversifica oferta de vacanțe de sezon. "Am purtat discuții cu operatorii de turism din Portugalia pentru pachete turistice pe litoralul portughez, insule, circuite culturale, oferta lor este variată și foarte atractivă. Portughezii știu să se promoveze, am avut în cadrul târgului 12 întâlniri", a afirmat el.
Din iulie anul trecut, românii pot ajunge în Portugalia atât cu compania low-cost românească Blue Air, cât și cu compania națională aeriană a Portugaliei, TAP Portugal, care a introdus zboruri directe pe ruta București-Lisabona.
Operatori de turism prezenți în Portugalia și Bulgaria, dar dezinteresați de România
Pedro Pereira, reprezentant al AIM Group, a treia cea mai mare agenție de turism din Europa, specializată pe organizarea de evenimente corporate, cu afaceri de 120 de milioane de euro anul trecut, spune că în România nu există niciun birou și nu este nici în plan deschiderea unuia, în schimb de câțiva ani organizează evenimente în Sofia (Bulgaria), Cehia, Ungaria, Cehia, Franța, Italia, Spania și Portugalia.
Compania organizează anual circa 3.000 de evenimente corporate și congrese la nivel internațional.
"Organizăm pentru marile companii congrese, teambuilding-uri, conferințe. Nu aș putea spune de ce nu am deschis un birou și în România."
0 comments :
Trimiteți un comentariu