Perfect Tour câștigă de la OMV Petrom cel mai mare contract din turismul românesc: 10 mil.euro pe an

Știrea a fost publicată luni, 4 martie 2013, 18:27 în categoria

Perfect Tour câştigă de la OMV Petrom cel mai mare contract din turismul românesc: 10 mil.euro pe an Perfect Tour a câștigat de la 1 februarie cel mai mare contract al unei agenții de turism din România, în valoare de 10 milioane de euro pe an, și va asigura serviciile de turism pentru OMV Petrom, după ce compania petrolieră a lucrat până anul trecut cu Happy Tour, potrivit unor surse din turism.

nțelegerea dintre Happy Tour și Petrom a fost semnată în anul 2003, când proprietarul agenției de turism era Nicolae Demetriade, și a expirat la finele lunii ianuarie a acestui an. Valoarea contractului a crescut pe parcursul celor zece ani, ajungând la aproximativ 10 milioane de euro pe an.

Surse din piața de turism au declarat pentru MEDIAFAX că în urmă cu zece ani contractul a fost semnat pentru o perioadă de câțiva ani, după care s-a licitat din nou și l-a câștigat tot Happy Tour. Deși în mod normal o companie câștigă un astfel de contract de business maxim de două ori, Happy Tour l-a obținut de patru ori consecutiv.

"După mai mult de zece ani de bună colaborare, head office-ul OMV din Viena a decis că nu se va mai lucra pe fiecare piață cu un furnizor local, ci cu unul global pe toate piețele. La această licitație au participat marii furnizori de soluții globale, printre care și noi, dar OMV a ales furnizorul Global Star, pe care îl avea pentru serviciile din Austria. În România, Global Star este reprezentat de Perfect Tour", au declarat agenției MEDIAFAX surse din Happy Tour.

Astfel, Perfect Tour se va ocupa de toate deplasările în țară și străinătate ale angajaților OMV Petrom, de cazările la hoteluri, de team-building-uri și de organizarea altor evenimente.

Contactat de MEDIAFAX, Sorin Văduvoiu, directorul Perfect Tour, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația. Reprezentanții OMV Petrom nu au comentat până la ora transmiterii știrii.

Perfect Tour a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 30 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2011, și estima la finele anului trecut că în 2013 își va extinde afacerile cu peste 60%. La momentul anunțării estimărilor pentru a acest an, Perfect Tour nu a prezentat argumente clare pentru o creșterea atât de mare a afacerilor într-o perioadă de criză.

Rulajul ar urma astfel să ajungă la 50-52 milioane euro, iar mare parte a creșterii se bazează, potrivit unor surse din turism, tocmai pe contractul cu OMV Petrom.

Perfect Tour este una dintre cele mai mari agenții de turism din România, alături de Happy Tour (investitori spanioli), Eximtur (deținută de Lucia Morariu) și Christian Tour (deținută de Cristian Pandel). Perfect Tour îi are ca acționari pe Corina Păcuraru și Damian Crivțonencu.

Happy Tour este cel mai mare grup de agenții de turism care activează pe piața româneasc și aparține fondului spaniol de investiții GED Capital. Cu afaceri de aproximativ 75 de milioane de euro anul trecut, Happy Tour va rămâne cea mai mare agenție de turism din România, chiar și după pierderea contractului cu OMV Petrom. Compania estimează pentru acest an o creștere cu 10% a afacerilor.

Fiecare dintre celelalte trei mari agenții din România a avut anul trecut afaceri cuprinse între 30 și 40 de milioane de euro.

Happy Tour a cumpărat în 2011 turoperatorul Prestige Tours, fondat de Mircea Vladu, tranzacția fiind realizată prin intermediul agenției de turism Happy Tour. Achiziția a fost efectuată după cumpărarea, în 2010, a site-ului Paravion.ro, de rezervare a biletelor de avion, și a companiei Travel House.

În decembrie 2007 GED a achiziționat de la Nicolae Demetriade firma Happy Tour, cea mai mare agenție de turism din România după cifra de afaceri în acel moment. Firma și-a păstrat și în anii următori primul loc în topul agențiilor de turism.

OMV Petrom este cea mai mare companie listată la Bursa de Valori București, cu o capitalizare de 5,8 miliarde euro. Compania este controlată de grupul OMV, care deține 51,01% din acțiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri.

OMV Petrom a înregistrat anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creștere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluției pozitive a prețurilor produselor petroliere, deși cantitățile comercializate au fost mai mici.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Iancu

0 comments :

Trimiteți un comentariu