Câteva zeci de investitori din România și alte țări din regiune vor căuta la București start-up-uri din IT, tehnologie și online pe care să le finanțeze în cadrul primei ediții din acest an a Venture Connect, unul dintre puținele evenimente din România în cadrul căruia un antreprenor poate sta față în față cu un potențial investitor și care va avea loc pe data de 28 mai la Grand Cinema Digiplex.În acest an, Venture Connect va avea două sesiuni de prezentare a proiectelor, fiecare dintre ele urmând să fie dedicată unui anume tip de companii, potrivit datelor furnizate de organizatori "Următoarea sesiune este programată pentru 28 mai 2013 și este găzduită de una dintre cele mai antrenante locații din București: Grand Cinema Digiplex din cadrul Băneasa Shopping City. Pentru prima dată, evenimentul Venture Connect va include două sesiuni de pitch: prima parte este gândită pentru companiile early-stage în căutarea unei investiții seed, în cea de-a doua parte urmând prezentările companiilor mai mature ce au nevoie de o infuzie de capital mai substanțială."
Companiile care doresc să își prezinte afacerile în fața investitorilor pentru a încerca să obțină o finanțare se pot înscrie pentru a participa la Venture Connect până la data de 10 mai. "Antreprenorii care doresc să își prezinte afacerea în fața unora dintre cele mai importante fonduri de investiții, acceleratoare, incubatoare din România și Europa de Sud-Est își pot depune proiectele până pe 10 mai. Urmând modelul întâlnirilor de până acum, evenimentul va include și două sesiuni de mentorat gândite pentru îmbunătățirea structurii prezentării, precum și a abilităților de prezentare în public și elaborării unui discurs."
Din acest an evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Ziarul Financiar. "Fundația Venture Connect anunță debutul unei colaborări strategice alături de Ziarul Financiar pentru evenimentele de pitching Venture Connect. Cotidianul de afaceri Ziarul Financiar va susține organizarea și promovarea următoarelor sesiuni din 2013, preluând astfel o parte din prerogative de la fondatorul inițiativei, Fundația Venture Connect. Începând cu 2013, Fundația Venture Connect se va alia cu Ziarul Financiar în organizarea celui mai amplu proiect al fundației: Venture Connect. Colaborarea cu Ziarul Financiar face astfel trecerea la o nouă etapă strategică pentru Fundația Venture Connect, creându-se contextul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor propuse pentru 2013. Cele două instituții vor colabora în atragerea de noi parteneri care să susțină dezvoltarea comunității antreprenoriale, cât și posibilitatea realizării de noi investiții", au spus reprezentanții fundației.
"Suntem încântați de parteneriatul cu Ziarul Financiar tocmai pentru că putem oferi antreprenorilor acces la mai multe oportunități de finanțare, iar investitorii pot cunoaște proiecte din ce în ce mai bune. Pentru a oferi șansa cât mai multor companii din regiune să își prezinte proiectul, următoarea întâlnire programată pentru sfârșitul lunii mai va avea un concept mai elaborat, gândit atât pentru start-up-uri sau antreprenori cu un proiect în stadii incipiente, cât și pentru companiile cu mai multă experiență pe piață", menționează Ana Maria Andronic, senior associate al Biriș Goran și membru fondator al Fundației VentureConnect.
"Parteneriatul cu Fundația Venture Connect este binevenit. În ultimii doi ani, inițiativa a adus un sprijin puternic comunității antreprenoriale din România și din regiune, iar colaborarea cu Ziarul Financiar va oferi start-up-urilor cât și companiilor mai mature o expunere mai puternică", a declarat Orlando Nicoară, General Manager Mediafax Group și membru în Boardul VentureConnect.
În cadrul celor șase sesiuni de până acum, prin intermediul VentureConnect s-au finalizat două investiții semnificative: în 2011 proiectul www.tjobs.ro, platformă de recrutare online ce a atras finanțare din partea lui Andreas Cser (business-angel Fraser Finance), Alexis Bonte și Fundația Post-Privatizare, iar BITTNET Systems (http://www.bittnetsystems.ro/), lider de piață în sectorul de Network Training din România, a anunțat primirea unei investiții din partea lui Răzvan Căpățînă, business-angel român.
VentureConnect, proiect ce a pornit din nevoia de a facilita contactul direct dintre investitori și antreprenorii din domeniile IT/Tehnologie/On-line, este prima inițiativă de pitching organizată pentru comunitatea locală. Prima întâlnire a fost organizată în 2010, la inițiativa casei de avocatură Biriș Goran.
0 comments :
Trimiteți un comentariu