Câți bani trebuie să economisești pentru a ieși la pensie la 50 de ani?

Știrea a fost publicată joi, 16 mai 2013, 18:50 în categoria

Câţi bani trebuie să economiseşti pentru a ieşi la pensie la 50 de ani? Cea mai mare parte dintre angajați plănuiesc să iasă la pensie la vârsta de 65 de ani, însă nu este un secret că mulți dintre aceștia visează să iasă din câmpul muncii mai devreme pentru a se bucura de familie, viață și călătorii în țări exotice.

Pentru a accelera ieșirea la pensie, angajații trebuie să fie suficient de motivați să economisească din timpul vieții active pentru a avea un trai decent atunci când se vor trezi de dimineață nu pentru a lua metroul spre locul de muncă ci pentru a se bucura de o zi cu nepoții. Alături de economisirea constantă, un alt factor extrem de important este obținerea unui randament pentru suma pusă deoparte an de an. Obținerea unui randament an de an a devenit tot mai dificilă mai ales de la declanșarea crizei când piețele de acțiuni au avut evoluții tot mai puțin previzibile, iar dobânzile la depozite nu acoperă întotdeauna rata inflației.

La un calcul simplu, o persoană care iese la pensie la vârsta de 50 de ani, are nevoie de o sumă bani care să îi asigure un trai decent cel puțin 25 de ani, dacă se ia în considerate o durată medie de viață de 75 de ani. Pentru fiecare lună, presupunem că respectiva persoană ar avea nevoie de circa 3.300 lei pentru un trai decent, mai exact pentru fiecare an o sumă de 40.000 lei, sau de un milion de lei pentru totalul de 25 de ani. Calculul de față este pur ipotetic și exclude alte surse de venit după ieșirea la pensie.

Pentru a ajunge la economii de un milion de lei, un angajat în vârstă de 30 de ani ar cam trebui să înceapă să pună deoparte câte 1.500 lei în fiecare lună. Un calcul ZF arată că o persoană care economisește anual 17.500 de lei, adică echivalentul unei sume lunare de 1.500 lei, timp de 20 de ani ar putea avea în conturi un milion de lei dacă plasează acești bani la o dobândă anuală de 10% garantată. Profitul obținut în fiecare an este reinvestit. Calculul ZF este pur ipotetic având în vedere că pe un termen așa de lung de timp nu există o garanție reală că o un depozit la bancă sau un alt timp de instrument de economisire sau de investiții poate livra constant timp de 20 de ani un randament anual de 10%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu