Concurența nu a găsit înțelegeri suspecte între bănci la stabilirea indicilor ROBID și ROBOR

Știrea a fost publicată vineri, 3 mai 2013, 16:12 în categoria

Concurenţa nu a găsit înţelegeri suspecte între bănci la stabilirea indicilor ROBID şi ROBOR Consiliul Concurenței a finalizat fără să dispună sancțiuni o investigație pe piața bancară privind o posibilă înțelegere între mai multe bănci, fiind analizat comportamentul acestora în 2008 la stabilirea indicilor de piață monetară ROBID și ROBOR.

"Consiliul Concurenței a închis investigația având ca obiect o posibilă înțelegere între companiile active pe piața serviciilor bancare și interbancare din România. În cadrul investigației a fost analizat, în special, comportamentul băncilor participante la stabilirea indicilor de piață de monetară, ROBID (rata dobânzii la depozitele atrase - n.r.) și ROBOR (rata dobânzii la depozitele plasate - n.r.), în perioada octombrie - noiembrie 2008, pe fondul disfuncționalităților înregistrate de piața monetară interbancară", potrivit autorității de concurență.

Consiliul Concurenței a investigat Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, CEC Bank, Unicredit Țiriac Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Ing Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, Eximbank, RBS Bank și Bancpost.

"Având în vedere importanța pe care indicii de piață de monetară ROBID și ROBOR o au la nivelul produselor financiare (depozite, credite), autoritatea de concurență acordă o atenție deosebită

mecanismului de stabilire a acestora, în sensul respectării regulilor de concurență", menționează Consiliul.

Consiliul Concurenței atrage atenția că schimburile de informații confidențiale, de natură comercială, între concurenți pot constitui încălcări ale legii concurenței.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Raluca Ghinea

0 comments :

Trimiteți un comentariu