Patru mari bănci de investiții Citi, HSBC, Deutsche Bank și Societe Generale urmează să primească mandat de la Ministerul Finanțelor să se ocupe de lansarea unei noi emisiuni de eurobonduri în cadrul programului de finanțare de pe piața internațională, afirmă surse bancare.Băncile amintite sunt printre cei mai activi participanți la marile tranzacții de finanțare derulate de statul român
în ultimii ani și au fost selectate pentru această nouă emisiune pe baza ofertelor de comisioane.
Finanțele pregătesc astfel o nouă ieșire pe piața externă după ce în februarie au accesat pentru al doilea an la rând piața SUA, de unde au împrumutat 1,5 mld. dolari pe zece ani la un randament de 4,5%. Operațiunea a fost condusă de o echipă formată din Barclays, HSBC, Citi și BNP Paribas.
Prin noua emisiune de eurobonduri Ministerul Finanțelor ar putea împrumuta 1-1,5 mld. euro.
Anul trecut Ministerul Finanțelor a vândut pe piețele internaționale titluri în valoare de 2,25 mld. euro și 2,25 mld. dolari, stabilind un record în materie de finanțare externă privată în contextul angajamentului de constituire a unei rezerve confortabile de valută în Trezoreria statului, care să acopere nevoile de lichiditate pe cel puțin patru luni.
După ce la începutul anului 2012, Finanțele au ieșit pe piața din SUA, în septembrie și noiembrie au vândut și eurobonduri.
0 comments :
Trimiteți un comentariu