Un om de afaceri român cu 400 de milioane de euro rulaj acuză : 90% dintre insolvențe sunt escrocherii

Știrea a fost publicată luni, 6 mai 2013, 14:41 în categoria

Un om de afaceri român cu 400 de milioane de euro rulaj acuză : 90% dintre insolvenţe sunt escrocherii Businessul omului de afaceri Ovidiu Buluc a ajuns anul trecut la aproape 400 de milioane de euro. La 67 de ani, omul care deține din 1990 Farmexim, unul dintre primii trei distribuitori din industria farma, spune că 90% dintre clienții care intră în insolvență pleacă cu banii, iar pierderile pe care le înregistrează din această cauză au ajuns la șase milioane de euro.

"PRIMII ANI DE CRIZĂ, 2009 și 2010, ne-au adus destul de multe necazuri, nu în partea de creștere, pentru că am crescut în fiecare an, cât în partea de provizioane pentru clienți insolvabili. O parte din ei și-au arătat adevărata față, cei care au avut programate insolvențele și falimentele." Ovidiu Buluc lucrează în domeniul farmaceutic de 23 de ani și a reușit să dezvolte un business axat pe distribuția și retailul de produse farmaceutice. El deține firmele Farmexim - importator și distribuitor de astfel de produse, Help Net - un lanț de 150 de farmacii și Green Net - o companie specializată în importul și distribuția de produse cosmetice și suplimente alimentare și dezvoltatorul lanțului de parfumerii Beautik Haute Parfumerie.

Afacerile totale ale lui Buluc, care oferă 2.200 de locuri de muncă, au urcat cu 17% în 2012, până la 380 de milioane de euro, însă șirul de insolvențe ale clienților companiei devine tot mai supărător pentru management. „Piața nu s-a curățat deloc. Este o prostie ce se întâmplă, iar dacă nu umblăm la legea insolvenței, situația se va perpetua și îi va face economiei românești foarte mult rău", spune Buluc. În forma actuală, legea insolvenței nu aduce beneficii palpabile păgubiților, ci este, după cum o numește managerul, „legea debitorului incorect„: „Dacă unul fură un cal, îl bagi doi ani la pușcărie, dar, în schimb, dacă mă fură elegant și intră în insolvență, nu am ce să-i fac. Câștig procesul și nu am ce să-i iau". În cazul Farmexim, departamentul juridic gestionează sute de astfel de cazuri, transformate în procese în justiție. „Cheltuiesc bani, câștig procesele, ei au primit marfa, au încasat banii și eu nu i-am mai văzut. Peste 90% dintre insolvențe sunt planificate."

Citiți articolul integral aici



0 comments :

Trimiteți un comentariu