Concluziile primei zile a summit-ului ZF Bankers ’13

Știrea a fost publicată vineri, 14 iunie 2013, 08:49 în categoria

Concluziile primei zile a summit-ului ZF Bankers ’13 Și anul acesta, bancherii tot așteaptă re­luarea creșterii economice înainte de a redes­chide cu adevărat robinetul creditării, dar ad­mit că există afaceri bune care merită mai multă atenție chiar și în acest moment în care nu există semnale că situația din economie se va îmbunătăți „peste noapte“.

Printre speakerii primei zile a ZF Bankers ’13 s-au aflat Radu Ghețea, președintele CEC Bank și al Asociației Române a Băncilor, Răs­van Radu, președintele executiv al UniCredit Țiriac Bank, Anthony Hassiotis, preșe­dintele exe­cutiv al Bancpost, Traian Ha­lalai, preșe­din­tele Eximbank, Henk Paarde­kooper, șeful RBS România, sau Markus Lause, director Enter­prise Business Unit al Vodafone Ro­mâ­nia.

Radu Ghețea a spus că, atunci când apar semnele creșterii economice, automat încep să  apară  solicitări de credite bancabile și că, în prezent, foarte puține proiecte sunt bancabile, cu excepția anumitor segmente, cum ar fi agricultura, energia, administrațiile publice sau proiectele derulate cu fonduri europene.

Răsvan Radu a spus că mersul economiei este determinant în creșterea creditării și că „băncile sunt doar niște intermediari, nu creează creștere economică“.

După aproape cinci ani de criză, unii bancheri spun totuși că se văd primele semnale ti­mide de revenire, existând așteptări ca situa­ția să se îmbunătățească începând din 2014. Unul dintre aceștia este Anthony Hassiotis de la Bancpost, care spune că anul viitor va fi unul mai bun pentru piața bancară, având în vedere că încep să se miște clienții individuali, iar creș­terea pe cardurile de credit indică o revenire a con­sumului.

Traian Halalai, președintele Eximbank, vede la rândul său semnale pozitive în zona cre­ditării companiilor. El afirmă că finanțarea com­paniilor exportatoare este principala țintă a băncii și că în prezent a ajuns să aibă solicitări pentru acordarea de credite sau garanții unor companii care prestează servicii sau vor să facă achiziții pe piețe mai puțin tradiționale pentru exporturile românești, cum ar fi state din Asia Centrală, Africa sau America de Sud.

De cealaltă parte, Henk Paardekooper, șeful RBS România, este adeptul restructurării sistemului bancar. RBS a renunțat anul acesta la businessul de retail și a închis aproape în­trea­­ga rețea teritorială, în condițiile în care in­ten­ționează să se concentreze doar pe clienții cor­porate.

Markus Lause de la Vodafone România a spus că băncile care dezvoltă o aplicație pentru mo­bil creează un nou canal de comunicare cu clien­tul și că, datorită aplicațiilor mobile, nu mai e nevoie ca clientul să vină la ghișeul băncii. În opinia sa, în mai puțin de zece ani vom schimba cardul cu smartphone-ul, există un potențial enorm.

O altă concluzie a primei zile a ZF Ban­kers ’13 este aceea că băncile nu mai pot ignora re­țelele sociale și serviciile de cloud computing dacă vor să-și eficientizeze businessul, pentru că platformele online vor trece în perioada ur­mă­toare din categoria canalelor alternative de vân­zare în categoria instrumentelor de bu­siness principale. Răzvan Olteanu (Romsys), Eu­gen Schwab-Chesaru (Pierre Audoin Con­sul­tants), Eldar Banjica (Saga) și Marius Geor­gescu (Microsoft România) au arătat că tot mai multe instituții de credit europene au înce­put să folosească serviciile de cloud care le per­mit să-și desfășoare activitatea fără in­ves­tiții ini­țiale costisitoare în echipamente de stocare a datelor, iar acesta este trendul urmat și de băncile locale.

În altă ordine de idei, directorii de mar­keting din sectorul bancar au ajuns la concluzia că bugetele tot mai reduse îi obligă să fie și mai crea­tivi. Recomandările și „the word of mouth“ sunt instrumentele cele mai eficiente de care dispun oamenii de marketing din bănci, în condițiile în care bugetele destinate ac­țiu­nilor de promovare s-au redus de până la trei ori în criză, aceasta este opinia celor patru directori de marketing și de comunicare prezenți ieri la eveniment: Cristina Micu (ING Bank), Cristina Mihăilă (RBS România), Anca Rarău (BCR) și Sergiu Mircea (BT).

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 14.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu