Europol își formează o structură specială formată din cyber-polițiști, cei mai mulți tineri din România și alte țări est-europene cu aceleași cunoștințe și tehnici ca infractorii cibernetici dintr-o nouă „specie“ care combină talentul hackerilor cu cunoștințele experților financiari pentru a exploata slăbiciunile sistemului financiar.Cererea în creștere pentru produse ieftine sau contrafăcute a dus la dublarea pieței negre din Europa în raport cu primii ani ai crizei economice din regiune, unde sunt active 3.600 de rețele de crimă organizată, unele dintre acestea de anvergura companiilor multinaționale, a declarat pentru Financial Times Rob Wainwright, șeful Europol, agenția Uniunii Europene care luptă cu crima organizată.
În special, un pericol mare a început să vină din partea unei noi „specii“ de cyber-infractori din Rusia, Ucraina și alte țări din Europa de Est, a spus Wainwright. El a asigurat însă că agenția își formează o structură specială formată din cyber-polițiști, cei mai mulți fiind tineri din România și alte țări est-europene care au aceeași tehnică și aceeași experiență ca infractorii de profil.
„Adesea ei se potrivesc profilului criminalilor pe care încearcă să-i înfrângă“, a spus Wainwright.
Alte grupuri criminale profită de cererea tot mai mare de produse ieftine și găsesc modalități de a profita de pe urma încercărilor statelor din UE de a majora veniturile din taxe.
Europol a calculat că piața neagră europeană a pieselor de utilaje, a produselor farmaceutice și a alimentelor contrafăcute s-a dublat la două mld. euro de la începutul crizei economice.
„Rețelele de crimă organizată activează în sectoare multiple, în jurisdicții multiple și sunt în natura lor foarte internaționale. Membrii unora dintre ele provin și din 60 sau mai multe țări diferite. Se poate spune că aceste rețele sunt companii multinaționale“, a explicat Wainwright.
De la alimente ieftine la piese contrafăcute pentru motoare de avion
În timp ce comerțul cu produse contrafăcute „de lux“ precum gențile Gucci și șampanie înflorea și înainte de criză, Europol a observat acum explozia comerțului ilegal cu produse dintre cele mai variate, inclusiv piese contrafăcute pentru motoare de avion, pe măsură ce recesiunea se prelungește și se adâncește.
Potrivit calculelor agenției, produsele aflate sub standardele de calitate care pun în pericol viața și sănătatea, precum medicamentele și alimentele, au o pondere de aproape 29% din totalul produselor contrafăcute confiscate în 2011, comparativ cu 14,5% înainte de criză.
Întrebat dacă astfel de infracțiuni pun în pericol și revenirea economiei UE, Wainwright a răspuns afirmativ.
„Răspunsul scurt este da. Se exploatează deliberat condițiile economice mondiale pentru a fi hrănită economia ilegală“, a menționat el.
Wainwright a atras atenția, de asemenea, că grupurile italiene de crimă organizată, în principal Cosa Nostra, Camorra și Ndrangheta au operațiuni în întreaga lume, dar nu se fac remarcate, ceea ce face ca prezența lor să fie detectată cu dificultate de autorități.
„Grupurile italiene mafiote sunt printre cele mai periculoase din Europa și pentru a ne putea lupta cu ele este nevoie de o abordare paneuropeană“, a spus Wainwright.
Principalele activități ale acestor grupuri sunt spălarea de bani, trafic la scară mare de droguri. Mafia este implicată, de asemenea, în contrafacerea de produse și traficul de deșeuri toxice.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu