Google este acuzat de parlamentarii britanici că prin „structuri fiscale artificiale“ ferește profituri enorme de atingerea fiscului

Știrea a fost publicată vineri, 14 iunie 2013, 01:44 în categoria

Google este acuzat de parlamentarii britanici că prin „structuri fiscale artificiale“ fereşte profituri enorme de atingerea fiscului Gigantul IT Google se face vinovat de folosirea „unei structuri fiscale artificiale“ prin care ferește „profiturile enorme“ făcute în Marea Britanie de atingerea autorităților fiscale, este verdictul dat dat de o comisie a parlamentarilor britanici. Aceștia critică și marile firme de conta­bilitate, pe care le acuză că joacă un rol important în planurile companiilor de a evita plata taxelor.

„Pentru a evita plata impozitelor în Ma­rea Britanie, Google se bazează pe ar­gu­men­tul total neconvingător că vânzările că­tre clienții de aici au loc de fapt în Irlanda, în po­fida dovezilor clare că marea ma­joritate a acti­vităților de vânzare au loc în Marea Bri­ta­nie“, se arată într-un raport de an­chetă al Co­misiei de Contabilitate Publică, care are rolul de a investiga politicile fiscale ale com­pa­niilor mari, scrie CNBC.

Google a negat de mai multe ori că face ceva incorect și a spus comisiei în audierea din luna mai că vânzările publicitare pen­tru Marea Britanie se fac în Irlanda, țară un­de impozitul pe profit este de 12,5%, față de 22% în Marea Britanie.

Compania a înregistrat venituri de 18 miliarde de dolari în Marea Britanie între 2006 și 2011, dar a plătit impozite pe profit echi­valente cu doar 16 mil. dolari, se arată în raportul comisiei, care subliniază că intenția Google este de a evita plata taxelor.

„Ne este clar că vânzările către clienții din Marea Britanie sunt scopul principal, responsabilitatea și rezultatul operațiunilor din Marea Britanie, și că procesarea vân­ză­rilor prin intermediul Google Irlanda nu are alt scop decât evitarea plății im­po­zi­te­lor“, explică analiza parlamen­ta­ri­lor. Aceș­tia spun, de asemenea, că po­li­ti­cile fis­cale au știrbit reputația pe care Google o are în Marea Britanie și la nivel inter­național.

Raportul critică firmele de contabilitate și de consultanță financiară că ajută com­panii precum Google să evite plata taxelor prin promovarea unor „structuri fiscale ar­tifi­ciale în locul unora care să reflecte sub­stanța modului în care sunt făcute afacerile“. Google este consiliat de Ernst&Young.; Aceasta a negat că pro­mo­vează „structurile artificiale“, notează Financial Times.

Parlamentarii au luat în colimator și departamentul fiscal al guvernului.

Cele mai mari 50 de companii euro­pene au în medie fiecare 117 sucursale în para­di­surile fiscale, iar cea mai „exotică“ dintre ele este Deustsche Bank, cu 768 de firme, scrie La Tribune, care citează o analiză a ONG-ului CCFD Terre Solidaire.

„Paradisurile fiscale sunt terminate“, afir­ma în 2009 pe atunci președintele Franței Nicolas Sarkozy. Dar nu la fel gândeau exe­cutivii marilor companii europene. De când G20 a declarat război teritoriilor neco­ope­ran­te în aprilie 2009, companiile și-au extins pre­zența în paradisurile fiscale. Între 2009 și 2012 numărul sucursalelor din aceste para­disuri ale primelor 50 de companii europene ca mărime a crescut cu 16%, potrivit an­che­tei CCFD.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 14.06.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu