Cel puțin 13 morți, zeci de mii de persoane evacuate și pagube de miliarde de euro au lăsat în urmă în Germania, Cehia, Austria, Elveția și Polonia cele mai grave inundații din ultimii zece ani care pun acum la încercare forțele de reacție din Slovacia și Ungaria. În Budapesta autoritățile au luat măsuri pentru protejarea Palatului parlamentului.Distrugerile provocate de apele revărsate, care în unele regiuni din Germania au atins cote nemaivăzute în ultimii 60 de ani, le-ar putea depăși pe cele produse de inundațiile catastrofale din 2002, scrie The Wall Street Journal. Atunci, pagubele au fost estimate la aproape 12 miliarde de euro în Germania, la 3 mld.euro în Austria și la 20 mld. euro în întreaga Europă Centrală. În 2002 doar în Cehia au murit 17 persoane.
Acum, în Cehia au fost confirmate opt decese legate de inundații, Austria a raportat doi morți și cel puțin trei oameni au murit în Germania. Elveția a raportat un deces.
Merkel promite celor afectați de inundații 100 de milioane de euro
În landul german Saxonia aproximativ 10.000 de persoane au fost forțate să-și părăsească locuințele, iar în Bavaria alte câteva mii de oameni au fost evacuați.
Râul Zwickauer Mulde a ieșit din matcă și a acoperit complet orășelul Grimma. Nivelul apelor, de obicei de 1,6 metri, a atins luni șase metri. Din suburbiile Dresdei au fost evacuate 750 de persoane, deși autoritățile se așteptau ca zidurile antiviitură ridicate după dezastrele din 2002 să reziste.
Ministrul german al transporturilor Peter Ramsuer se așteaptă ca pagubele provocate de inundații să se ridice la sute de milioane de euro.
Cancelarul german Angela Merkel, care în alegerile din septembrie va încerca să câștige cel de-al treilea mandat, a vizitat regiunile calamitate, inclusiv istoricul oraș Passau, aflat la confluența a trei râuri și acoperit în întregime de ape la începutul săptămânii.
Încălțată cu ghete de drumeție și acoperită cu o pelerină, Merkel a promis în fața soldaților și voluntarilor care se luptau cu efectele inundațiilor că statul va sprijini cu 100 de milioane de euro persoanele și zonele afectate. Germania a mobilizat o forță de intervenție de urgență de 30.000 de persoane.
„Chiar dacă apele se retrag încet, efectele vor fi simțite mult timp. De aceea sunt disponibili 100 de milioane de euro ca ajutor de urgență de la guvernul federal și de la cel al landului Bavaria. Acum trebuie să aducem acest ajutor rapid la oameni“, a spus Merkel.
Vizita lui Merkel amintește de cea din 2002 a cancelarului de atunci Gerhard Schroeder care, încălțat cu cizme de cauciuc, s-a găbit spre zonele calamitate.
Inundațiile au venit cu câteva săptămâni înaintea unor alegeri pe care cancelarul era pe cale să le piardă, remarcă agenția Thomson Reuters.
Modul hotărât în care a gestionat criza i-a dat lui Schroeder un impuls în alegeri care, alături de opoziția față de războiul din Irak, i-a adus cel de-al doilea mandat.
Praga a trecut cu bine peste ce a fost mai rău
În Cehia, inundațiile au forțat 10.000 de persoane să-și părăsească locuințele începând cu duminică. Apele au acoperit zone din sudul și nordul capitalei Praga, inclusiv grădina zoologică a orașului și un hipodrom. În Praga, o mare parte a sistemului de metrou a fost închisă preventiv, iar autoritățile au ridicat bariere de metal pentru a proteja centrul istoric de furia torenților râului Vltava.
Autoritățile au deschis în noaptea de luni spre marți barajele de pe râu, care nu mai făceau față volumului mare de apă, iar sistemul de apărare a capitalei cehe a rezistat.
Producătorul de electricitate CEZ a închis marți centralele pe cărbune Melnik 2 și 3 pentru a le apăra de apele râului Elba. Uzina de chimicale Spolana, din nordul Pragăi, a mutat substanțele periculoase în locuri mai sigure și a oprit producția.
La Budapesta au fost luate măsuri extraordinare pentru protejarea palatului parlamentului
În Austria, peste 2.400 de locuințe au fost evacuate. În Polonia, furtunile însoțite de vânt puternic și uneori grindina au produs inundații ușoare în zone de lângă granița cu Germania și Cehia. Serviciul meteo a calculat că în doar două zile au căzut ploi care în mod normal cad în două luni.
Premierul slovac Robert Fico, după o inspecție aeriană a zonelor amenințate de inundații, a spus că se așteaptă ca apele Dunării să atingă nivelurile maxime astăzi și a asigurat că Slovacia a luat toate măsurile pentru a preveni ca apele să treacă peste barierele contra inundațiilor.
În Ungaria, planul de luptă cu inundațiile prevede mobilizarea a 8.000 de soldați, a altor 8.000 de persoane ca personal de urgență, a 1.400 de specialiști în inundații și a 3.600 de polițiști.
Premierul Viktor Orban a declarat marți stare de urgență pentru zonele unde inundațiile ar putea lovi cu cea mai mare forță și i-a rugat pe cei care locuiesc în regiunile vecine Slovaciei să se pregătească de evacuare.
La Budapesta, autoritățile au închis preventiv mai multe drumuri și au construit baraje pentru a proteja de apele Dunării insula Margaret, din apropierea centrului orașului.
Au fost luate, de asemenea, măsuri extraordinare pentru protejarea Palatului parlamentului, o clădire istorică în stil neogotic construită în secolul al XIX-lea. Subsolul palatului a fost inundat voit cu apă normală din Dunăre pentru a preveni ca viitura amestecată cu resturi să pătrundă în clădire. Și aici autoritățile se așteaptă ca apele să atingă cote maxime astăzi, potrivit BBC.
Turiștii „inundă” Praga amenințată de viitură
Turiști curioși să vadă cum apele acoperă centrul istoric al Pragăi au „inundat” capitala Cehiei punând în pericol chiar barajele ridicate contra inundațiilor în goana lor după suveniruri, scrie AFP.
Primarul orașului, Tomas Hudecek, s-a plâns de „creșterea excesivă a numărului de turiști atrași de inundație” după ce unii dintre aceștia au încercat să demonteze barierele antiinundație pentru a lua acasă suveniruri.
Podul istoric Charles, construit în secolul al XIV-lea, este închis de duminică pentru public. Un excavator de 25 de tone lucrează pe pod pentru a înlătura resturile aduse de ape care amenință să-i distrugă picioarele.
„Nu este chiar atât de inundat. Apele nu afectează o mare parte din oraș, este doar râul (care s-a umflat – n.red.)”, spune un turist american dezamăgit.
Ușile baricadate cu saci de nisip și sistemele de apărare contra inundațiilor, care în Praga se întind pe lungimea a 17 kilometri, au devenit atracții turistice.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 06.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu