
Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că în județ procentul mediilor peste 5 la evaluarea națională a fost de 88,15, față de 75,62 la sută cât a fost anul trecut, "rezultatul fiind unul bun", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Mediile 10 au fost 38, față de 18 câte au fost înregistrate anul trecut. Numărul notelor 10 la Limba română a crescut de la 53 anul trecut, la 75, iar al celor de la Matematică de la 210 în 2012, la 384. Pe materii, la Limba română, procentul notelor peste 5 este de 92,3, în creștere față de 2012, când a fost de 86,9. La Matematică, procentul notelor peste 5 a fost de 86,1, față de 65,49 în 2012. La Limba maternă, procentul notelor peste 5 a fost de 96,01, mai mare decât anul trecut când a fost 94,33. În mediul urban, procentul mediilor peste 5 a fost de 96,87, iar în rural de 81", a spus Cuibus.
Potrivit acestuia, rezultatele bune au avut la bază cele 250 de inspecții inopinate făcute la clasa a VIII-a în unitățile de învățământ din județul Cluj, la care se adaugă orele suplimentare la matematică și română pentru elevi, dar și cele două etape de simulări, în cadrul cărora lucrările corectate s-au întors la școală și au fost văzute și analizate de părinți, elevi și profesori.
"Ca explicație pentru aceste rezultate ar fi și dificultatea subiectelor de la Matematică, unii elevi susținând că au fost mai ușoare decât cele de anul trecut", a subliniat șeful ISJ Cluj.
În județul Cluj, au fost înregistrate la Evaluarea Națională 17 medii între 1 și 2.
În ceea ce privește contestațiile depuse, numărul acestora a fost de 363, din care 266 la Limba română, 16 la Limba maghiară, 6 la Limba germană și 75 la Matematică, jumătate față de cele înregistrate anul trecut.
În Cluj, la Evaluarea Națională au fost înscriși 4.345 de absolvenți de clasa a VIII-a.
În Alba, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că au fost primite 138 de contestații după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională, din care 98 la Limba și literatura română, 39 la Matematică și o contestație la Limba maghiară.
În acest județ, la Evaluarea Națională s-au înscris 3.124 de elevi, iar dintre aceștia s-au prezentat la probe 3.068. Dintre elevii din Alba care au susținut examenele, 713 au obținut medii sub 5, reprezentând 23,24 la sută din numărul candidaților. Astfel, 76,76 la sută dintre candidați au obținut medii peste 5, respectiv 393 între 5 și 5,99, 371 între 6 și 6,99, 391 între 7 și 7,99, 554 între 8 și 8,99 și 631 între 9 și 9,99.
De asemenea, 16 elevi, din care 9 de la școli din Alba Iulia, au obținut media 10 la Evaluarea Națională, 13 fiind fete și trei băieți.
În Mureș, unde peste 72 la sută dintre candidați au obținut medii peste 5, s-au depus 282 de contestații.
Potrivit inspectorului-șef adjunct al ISJ Mureș Nadia Rață, la Evaluarea Națională s-au prezentat 4.388 de elevi, din cei 4.580 înscriși în județ. Dintre aceștia, 72,83 la sută au avut medii peste 5, iar doi candidați au obținut media 10, ei fiind de le liceele "Papiu Ilarian" și "Mihai Viteazu" din Târgu Mureș.
"Avem 282 de contestații depuse în total, cele mai multe la Limba și literatura română - 168. La Matematică, s-au înregistrat 96, iar la proba de Limba maternă un număr de 18, dintre care 15 la maghiară și trei la germană. Centrul de contestații funcționează la Liceul de Artă, unde lucrările vor fi notate de altă comisie decât cea de evaluare", a spus Rață.
Ea a precizat că rezultatele contestațiilor și cele finale se vor afișa în 3 iulie, iar repatizarea computerizată, după depunerea opțiunilor, va avea loc în 16 iulie.
În Timiș, potrivit ISJ, au fost depuse 150 de contestații după afișarea notelor la Evaluarea Națională. Dintre acestea, 101 au fost depuse la Limba și literatura română, 43 la Matematică și șase la Limba maternă (germană).
În județul Timiș, 69,11 la sută dintre candidați au luat medii peste 5 la Evaluarea Națională.
0 comments :
Trimiteți un comentariu