Economia de piață înseamnă și alocarea resurselor (factorilor de producție) în funcție de raritatea lor, care este întâlnirea între cerere și oferta de resurse. Procesul de alocare, de mișcare a resurselor, poate fi judecat pe termen apropiat, sau pe termen mai lung, cand tendințe de durată își spun cuvântul. Dar, una peste alta, evoluții pe termen scurt (conjuncturale) și de profunzime (pe termen lung) se văd în prețuri; acestea din urmă rezultă din și ilustrează tranzacții. Cu căt tranzacțiile sunt mai puțin influențate de anumiți actori, adică cu cât ele cuprind un număr cât mai reprezentativ de operatori din piață, cu atat ele sunt mai relevante pentru întalnirea dintre cerere și ofertă. Ce vreau să spun este că prețurile sunt cu atât mai edificatoare privind situația economiei cu cat ele intră mai puțin sub incidența unor "market-makers" care încearcă să extragă rente, să manipuleze.Criza financiară actuala a scos la iveală multe nereguli, asimetrii flagrante între stimulente oferite de piețe și penalizări (care ar trebui să fie în natura funcționării piețelor), subestimare de riscuri, confuzii de ordin conceptual precum echivalarea stabilității prețurilor cu stabilitatea financiară, abuzuri grosolane de poziții dominante pe piață, etc –toate într-un regim lax de reglementare și supraveghere. Și la noi se discută despre aceste fapte de când a izbucnit criza. Mai puțin însă a fost abordat un aspect cheie, care devine obsesiv atât pentru actorii din piețe cât și pentru bănci centrale, autoritați de reglementare și spupraveghere în Europa, în SUA. Mă refer la standarde/repere de bază, cu ajutorul cărora se fac tranzacții financiare și nu numai, activitatea economică în ansamblu. Scandalul iscat de manipularea Libor/Euribor (rate pe piața interbancara) a deschis o pagină nouă în examinarea cortegiului de fapte care lovesc în reputații organizaționale și în încrederea în piețe. Nu cu mult timp în urmă, a fost deschisă o investigație privind manipularea indicilor ce privesc piața unor produse de bază (ex: țițeiului).
Drept este că fapte de manipulare a piețelor fac parte din realitatea economică, că din totdeauna firme mari au încercat să folosească poziții dominante; abuzul de poziție dominantă nu face parte din istoria recentă. De aceea s-a și dezvoltat legislația antittrust, în SUA, în Europa, în alte țări ale lumii. Și când a fost necesar s-a recurs la spargerea unor organizații foarte mari; cazuri faimoase sunt splitarea lui Standard Oil la începutul secolului XX, sau spargerea ATT (American Telegraph and Telephone) după al doilea razboi mondial. Ai spune că manipularea Libor de către băncile mari care ofereau date pentru stabilirea reperului (benchmark) intră într-o fenomenologie nesurprinzătoare. Da și nu! Este da, dacă avem în vedere că manipulări au existat și vor mai exista. Și la noi Consiliul Concurenței se luptă cu conivențe periculoase. Nu este de acceptat dacă ne gândim la rolul fundamental pe care îl joacă unii indici, unele standarde (ca repere) pentru imensa gamă de tranzacții financiare și comerciale. De la Libor (sau Euribor) pornește aproape totul în cifrarea produselor financiare. Marele și regretatul actor Fintesteanu în piesa Topaze spunea ceva de genul, "baza fundamentului"; cam așa ceva, dacă se iartă incongruența semantică, ar fi asemenea repere/standarde în măsurare, evaluare și deci, pentru decizii/opțiuni ale firmelor, investitorilor.
Avem în scandalurile legate de standarde/indici (benchmark), cu implicațiile lor, teme asupra cărora este de gândit. Cum este posibil ca un proces de stabilire a unor standarde atât de importante să fie manipulat atât de lung timp, cum de conducerile băncilor respective au neglijat așa ceva? Altă intrebare ar fi, în ce măsură a fost denaturat procesul de formare a unor repere și ce efecte au avut rentele extrase pentru alocarea resurselor? Și așa industria financiară este percepută ca fiind beneficiara unor subvenții implicite și explicite prin prisma ajutorului acordat de guvene și bănci centrale pentru a se evita un dezastru (prăbușirea sistemului).
Dincolo de răspunsuri la întrebări ca cele formulate survine o problemă operațională imediată: cum să fie reformat procesul de stabilire a standardelor cheie astfel încât să revină încrederea pe piețe. Fiindcă, această încredere depinde de revelarea (formarea) indicilor pe bază de tranzacții de piață (transactions based), în condițiile în care procesul nu este manipulat. Adică piețele să funcționeze cât mai corect, transparent! Este nevoie deci de transparență, de raportări corecte, de respectarea regulilor intra-organizaționale (reguli de conformare aplicate strict) și cele care privesc conduita pe piețe.
Criza a adus și înghețarea piețelor, ceea ce înseamnă tranzacții puține, uneori deloc. Iar atunci când se face "mark to market", adică cotarea activelor la prețuri din piață, este posibil ca aceastea să deprecieze nemeritat numeroase active –din cauza lipsei de lichidități (este problema "fair value"). De aceea intră în discuție estimarea unor indici, mai ales că nu orice indice este un dat primar al piețelor, chiar și atunci când existaă număr mare de tranzacții.
Morala din scandalul indicilor/standardelor cu care se lucrează este că piețele trebuie să fie protejate de abuzuri de poziție dominantă, să se promoveze transparența și raportarea corectă, bunele practici. Iar aceste bune practici trebuie să fie promovate mai ales de organizații (firme) mari (care sunt și market makers), dintre care unele au greșit adesea în conduita lor pe piețe. Francezii, cand ceva important nu este în regulă, mai spun "ils ont perdu les pedales" (au pierdut pedalele). Într-un fel, recredibilizarea standardelor/indicilor ar fi o recuperare a pedalelor la bicicleta sistemului bancar, a sistemului financiar în ansamblu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu