Statele Unite ar putea investiga cinci bănci elvețiene, incluse pe o listă neagră, în cazul în care Parlamentul Elveției va respinge o lege numită Lex USA, menită să închidă conflictul cu SUA legat de protejarea evazioniștilor, transmite AFP. Autoritățile americane au o listă neagră cu cinci bănci elvețiene, nu trebuie decât să activeze ancheta, a afirmat o sursă apropiată situației, citată de publicația Schweiz am Sonntag. Ministrul elvețian de finanțe Eveline Widmer-Schlumpf a reușit miercuri să convingă Camera superioară a Parlamentului să voteze în favoarea legii Lex USA, care ar pune în practică un acord referitor la fondurile nedeclarate deținute de cetățeni americani în bănci elvețiene. Textul, care trebuie să fie aprobat săptămâna viitoare de Camera inferioară, a provocat critici aprinse, în condițiile în care parlamentarii au avut acces doar la o mică parte din conținutul acordului cu partea americană.
Teritoriile britanice din afara granițelor au acceptat o solicitare din partea premierului David Cameron (foto) pentru respectarea unor reguli transparente menite să prevină evaziunea fiscală
, relatează Bloomberg. Insulele din jurul insulei britanice, cunoscute drept dependențele coroanei, Jersey, Guernsey și Insula Man, s-au alăturat British Virgin Islands, Bermude, Cayman Islands, Gibraltar, Anguilla, Montserrat și Insulelor Turks și Caicos, acceptând să susțină un schimb automat de informații în domeniul fiscal inițiat de Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Spania. Aceste teritorii au convenit să se alăture Convenției Multilaterale privind Asistența Administrativă Reciprocă în Probleme Fiscale și să publice planuri de acțiune referitoare la modalitățile de obligare a companiilor să dezvăluie cine sunt proprietarii reali ai acestora. Un acord în domeniul fiscal este principala temă de discuții la summit-ul G8 din Irlanda de Nord de pe 17-18 iunie.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 17.06.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu