Trei directori de la RADET București, reținuți pentru luare de mită

Știrea a fost publicată marți, 25 iunie 2013, 19:22 în categoria

Trei directori de la RADET Bucureşti, reţinuţi pentru luare de mită Directorul general al RADET București, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin și director de exploatare și mentenanță Ovidiu Gărduș au fost reținuți, marți, de procurorii DNA, care îi acuză că ar fi cerut mită de la două societăți comerciale, potrivit DNA.

Ion Voicu, director general al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), iar Dan Mavrodin, director economic al aceleiași regii, de luare de mită și complicitate la luare de mită, ambele în formă continuată (câte trei acte materiale), se precizează într-un comunicat de marți al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

În același dosar a fost reținut Daniel Gărduș, director de exploatare și mentenanță al RADET București, acuzat tot de luare de mită, în formă continuată (trei acte materiale), potrivit sursei citate.

Anchetatorii susțin că în februarie 2013, Ion Voicu și Dan Mavrodin, în calitate de directori ai RADET București, au pretins, "cu titlu de mită, de la reprezentantul unei societăți comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate".

Procurorii DNA mai arată că, ulterior, procentul cerut a fost micșorat la 4%, stabilindu-se ca tranșele de bani să le fie achitate directorilor, de regulă, după efectuarea plăților. "În baza acestei înțelegeri, în perioada 13 februarie - 21 martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion", mai arată DNA.

Potrivit anchetatorilor, la 25 februarie 2013, Gărduș a primit de la reprezentantul aceleiași firme 5.000 lei, "ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate".

La 22 ianuarie 2013, Gărduș a primit încă 50.000 lei, prin intermediul aceleiași persoane, "de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani".

"În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, învinuitul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale", mai afirmă DNA.

Cei trei directori vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

La 22 martie, anchetatorii au făcut percheziții la RADET și la sediile unor firme, printre care și societatea de construcții Erbașu, precum și la locuințele unor persoane din București, Ilfov și Giurgiu. Atunci au fost ridicate contracte, documente de plată, facturi și devize de lucrări și sume de bani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Valentin Anghel

0 comments :

Trimiteți un comentariu