
Chiar dacă anii de criză și-au pus puternic amprenta asupra sectorului construcțiilor, jucătorii care au lucrat în infrastructură au reușit să-și crească exponențial rulajele chiar și în timp de recesiune, în contextul în care statul a continuat să injecteze bani. Chiar dacă 2012 a fost un an în care investițiile publice au fost puternic reduse, o parte dintre jucătorii care lucrează în infrastructură au reușit să-și majoreze business-urile.
Spedition UMB, companie ce a lucrat la autostrăzi precum București-Ploiești sau Timișoara-Lugoj, a avut anul trecut afaceri de 138,4 milioane de euro, în scădere cu 26% față de anul anterior, în timp ce Euro Construct Trading 98, care a lucrat la autostrada București-Ploiești sau la Orăștie-Sibiu, a finalizat anul trecut cu un rulaj de 103 milioane de euro (creștere de 24%), potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Pe de altă parte, Straco Grup, ce a contribuit la construcția autostrăzilor Deva-Orăștie și Orăștie-Sibiu, a avut anul trecut un rulaj de 195,8 milioane de euro, în creștere cu 123%, iar PA&CO; International, care a construit autostrada București-Ploiești – afaceri de 51,1 milioane de euro, nivel similar cu cel din anul anterior.
Printre constructorii străini care au lucrat la autostrăzile din România se numără austriecii de la Strabag, care au construit, spre exemplu, Deva-Orăștie, și care anul trecut au înregistrat prin firma Strabag SRL afaceri de 315 milioane de euro, în creștere cu 128% față de anul anterior. Italienii de la Astaldi, care au lucrat la Cernavodă-Medgidia-Constanța, dar și la Arad-Timișoara, au finalizat anul precedent cu afaceri de 141 milioane de euro prin firma Astaldi Spa Italia Sucursala România București, în creștere cu 81% față de 2011.
0 comments :
Trimiteți un comentariu