Codul insolvenței, dar fără insolvența persoanelor fizice

Știrea a fost publicată joi, 4 iulie 2013, 02:09 în categoria

Codul insolvenţei, dar fără insolvenţa persoanelor fizice Ministerul Justiției va publica la începutul lunii august proiectul Codului insolvenței, urmând ca în septembrie actul să fie definitivat, în urma propunerilor primite din partea instituțiilor implicate, și să fie prezentat Guvernului, spre aprobare, și ulterior Parlamentului. Însă el nu va cuprinde și „insolvența personală“ un proiect față de care există rețineri chiar și din partea FMI.

„Acest proiect de Cod al insolvenței este parte integrantă a Programului pentru reforma sistemului judiciar și ben­efi­ciază de asistența tehnică a unui consorțiu care reunește ex­per­tiză juridică, dar și a unui grup de experți care include jude­cători, avocați, reprezentanți ai mediului bancar, Banca Na­țională a României, Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară, Consiliul Superior al Magistraturii“, a declarat ieri Florin Moțiu, secretar de stat în Ministerul Justiției, la un seminar pe tema insolvențelor organizat de BNR.

Oficialul a menționat că, personal, și-ar fi dorit ca acest Cod al insolvenței să includă și reglementările referitoare la insolvența persoanelor fizice.

„Suntem printre puținele state, cred că Ungaria nu mai are, însă, spre deosebire de România, Fondul Monetar Inter­na­țional a impus Ungariei să adopte o asemenea regle­men­tare, pe când nouă deocamdată ne-a stopat-o“, a spus Moțiu.

În aceeași vreme, Alexandru Păunescu, director adjunct al Direcției Juridice din BNR, a susținut că statele care au introdus insolvența în cazul persoanelor fizice au făcut-o într-o perioadă de creștere economică, nu pe timp de criză.

Întrucât Ministerul Justiției își propune ca noul Cod să fie adoptat de Parlament până la sfârșitul anului sau începutul anului viitor, cel mai probabil legea privind insolvența persoanelor fizice va fi adoptată separat, urmând ca pe viitor să fie inclusă în Cod.

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Raluca Ghinea

0 comments :

Trimiteți un comentariu