Cosmote confirmă împrumutul de 225 mil. euro de la BERD și alte 7 bănci. Finanțarea, pentru licențele și rețeaua 4G

Știrea a fost publicată miercuri, 24 iulie 2013, 16:50 în categoria

Cosmote confirmă împrumutul de 225 mil. euro de la BERD şi alte 7 bănci. Finanţarea, pentru licenţele şi reţeaua 4G Cosmote, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, va primi o finanțare de 225 milioane euro din partea BERD, respectiv 75 de milioane euro din surse proprii ale BERD și 150 milioane euro credit sindicalizat din partea unui grup format din șapte bănci comerciale, a anunțat compania, confirmând

informațiile publicate de ZF în ediția din 4 iulie 2013

.

“Aranjori principali mandatați pentru acest credit sindicalizat sunt ING Bank și Société Génerale, aranjorii principali sunt Erste Group Bank și Eurobank Private Bank Luxembourg iar Citibank, NBG Bank Malta și Raiffeisen Bank International sunt Aranjori”, au precizat reprezentanții Cosmote.

Acest împrumut va permite Cosmote România să finanțeze reînnoirea licențelor și să își îndeplinească obligațiile de plată pentru spectrul alocat serviciilor mobile 4G, precum și să acopere o parte din investițiile necesare dezvoltării rețelei, au adăugat reprezentanții companiei.

Cosmote a cumpărat anul trecut, la o licitație organizată de statul român licențe de comunicații în valoare de 179,88 mil. euro, valabile până în anul 2029.

„Pentru BERD, construirea unei infrastructuri IT&C; de încredere este esențială pentru încurajarea inovației și a industriilor moderne centrate pe cunoaștere”, a spus James Hyslop, Directorul BERD România. „În toate țările în care BERD derulează proiecte de investiții, telecomul este un sector extrem de dinamic, bazat pe cunoaștere. Suntem încântați că prin acest împrumut contribuim la eforturile Cosmote România de a crește piața telecom din România, în beneficiul utilizatorilor și al mediului de afaceri. Suntem, în egală măsură, onorați de faptul că această tranzacție este un proiect implementat în parteneriat cu Grupul OTE, implicând, de asemenea, un grup extins de bănci cu tradiție”, a adăugat acesta.

Această finanțare este un vot de încredere pentru piața din România, a spus Michael Tsamaz, Președinte și CEO al Grupului OTE. „Acest acord reprezintă un vot de încredere pentru România, pentru viitorul și oportunitățile pe care țara le oferă. De asemenea, este o dovadă a încrederii pe care BERD o manifestă pentru Grupul OTE, pentru stabilitatea sa financiară și procesele de transformare de succes derulate. În ciuda condițiilor macroeconomice, ne concentrăm în continuare pe crearea de valoare pentru publicul local și investim în viitor, prin construirea infrastructurii telecom de mâine”, a spus Tsamaz.

Prin acest împrumut, Cosmote își consolidează resursele, a spus Nikolai Beckers, CEO al Cosmote România. „Industria telecom este intens influențată de investiții, iar schimbările tehnologice se întâmplă rapid. Cosmote România, în calitate de furnizor complet de servicii de comunicații, a lansat serviciile 4G în aprilie acest an, confirmând încă o dată strategia orientată spre clienți. Prin acest împrumut din partea BERD, ne consolidăm resursele, astfel încât să putem urma un plan optim de investiții pentru dezvoltarea serviciilor în bandă largă”, a afirmat Beckers.

De la lansarea operațiunilor sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde de euro în peste 330 de proiecte în România, angrenând peste 12 miliarde de euro pentru acestea, din surse externe de finanțare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu