Cursul BNR de joi:Euro
4,3895
-0,0145
-0,33
%
Dolar american
3,3314
+0,0030
+0,09%
Moneda națională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare de joi, astfel că Banca Națională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 1,45 bani mai redus, de 4,3895 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni
O paritate mai mică a fost afișată pe 31 mai, dată când euro a fost la 4,3794 lei.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4040 lei/euro.
Leul s-a întărit miercuri și în raport cu francul elvețian, iar cursul a scăzut de la 3,5569 lei/franc la 3,5482 lei/franc, și a atins un nou minim din ultimele șapte săptămâni. O rată de schimb mai redusă decât cea de joi a fost afișată pe 4 iunie, când francul elvețian a fost la 3,5465 lei.
Pentru dolar, rata de schimb a urcat ușor, de la 3,3284 lei/dolar la 3,3314 lei/dolar.
Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de Banca Națională a României în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.
În debutul zilei, euro a fost cotat la 4,3880 - 4,3900 lei, sub nivelul de miercuri seară, când transferurile se perfectau la 4,3950 - 4,3965 lei/euro.
În prima oră de tranzacționare cotațiile au atins un minim de 4,3835 lei/euro, iar la jumătatea sesiunii schimburile se realizau ușor sub 4,39 lei/euro.
Dobânzile afișate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au urcat de la 3,97% - 4,47% la 4,01 - 4,51% pe an. Pe de altă parte, dobânzile pentru plasamentele la o săptămână au stagnat, la 4,08% - 4,58% pe an.
0 comments :
Trimiteți un comentariu