Compania Phoenixy, cea care produce pufuleții Gusto, a investit 900.000 de euro în dotarea cu energie solară a fabricii de la Băicoi, investiție care va reduce cu 38% consumul de energie convențională.Proiectul, realizat în parteneriat cu Tractebel Engineering (GDF SUEZ), a fost realizat 88% din fonduri proprii, iar restul prin finanțare europeană, potrivit unui comunicat al companiei.
Eliodor Apostolescu, directorul general și unul dintre acționarii Phoenixy, spunea la începutul acestui an pentru ZF că firma a ajuns la un consum de energie electrică de 500.000 de euro pe an și instalând aceste panouri se pot reduce costurile cu 300.000 de euro.
Phoenixy este cel mai mare jucător de pe piața pufuleților, cu o cifră de afaceri anul trecut de 79 milioane de lei ( 18 milioane de euro).
Conform datelor furnizate anterior, aproximativ 40% din cifra de afaceri a companiei reprezintă exporturile, pufuleții Gusto ajungând în peste 20 de țări precum
Italia, Spania, Germania, Statele Unite și Dubai
„ Exporturile înregistrate de companie au crescut cu aproximativ 30% față de anul 2012”, se arată în comunicat.
0 comments :
Trimiteți un comentariu