România a făcut progrese considerabile în domeniul fiscal, al sănătății și în sectorul energetic pe parcursul ultimelor două acorduri cu FMI, dar în privința companiilor de stat sunt necesare mai multe măsuri, care vor fi incluse în viitorul acord, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde."Ce are România? Aveți talent uman, surse de energie, finanțare disponibilă care trebuie fructificată și adminsitrație care poate fi eficientizată. Aveți toate ingredientele (...) Ați progresat mult și dacă mai uit la parteneriatul dintre FMI și România văd lucruri bune. Performanță mai ales în domeniul fiscal, al sănătății, în sectoarele de energie", a spus Lagarde la conferința organizată la Banca Națională a României.
Directorul general al FMI a arătat că în privința companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potențialul uman și tehnic din aceste societăți.
"Acest set de reforme va face parte din noul program", a spus Lagarde.
Anterior, președintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că țara noastră a reușit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deși au fost câteva probleme, dar au fost depășite.
Șeful statului a afirmat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparține statului este "un dezastru", arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.
Directorul general al FMI încheie marți o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la București pentru discuții privind un nou acord de împrumut.
Cel mai recent acord al României cu FMI și UE, în valoare de 5 miliarde de euro și finalizat în luna iunie, a fost tratat de autoritățile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înțelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 și încheiată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, și trebuia să fie finalizat în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităților române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârștul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele și să adopte măsuri de îmbunãtțire a managementului companiilor de stat.
0 comments :
Trimiteți un comentariu