
Discuțiile au vizat "foaia de parcurs" pe care armata a amenințat că o va pune în aplicare odată cu expirarea ultimatumului lansat președintelui islamist Mohamed Morsi, a precizat sursa. Ultimatumul expiră la ora 14.30 GMT (17.30, ora României).
În timp ce armata a anunțat că va publica un comunicat în momentul expirării ultimatumului, șeful său - ministrul Apărării -, generalul Abdel Fattah al-Sissi, a început discuții cu Mohamed ElBaradei, fostul șef al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) desemnat marți ca reprezentant al opoziției.
Patriarhul de confesiune coptă Tawadros al II-lea și marele imam Ahmed el-Tayeb, principala autoritate sunnită, au fost prezenți, de asemenea, la Ministerul Apărării.
Reprezentanți ai partidului salafist Al-Nour și Partidului Libertății și Justiției (PLJ), aripa politică a Fraților Musulmani din rândul cărora provine Morsi, au participat, la rândul lor, la discuții, a adăugat sursa.
Armata i-a dat, luni, 48 de ore șefului statului pentru a "îndeplini revendicările poporului", care manifestă în masă pentru a cere îndepărtarea sa de la putere, altfel riscând aplicarea unei "foi de parcurs" redactată de către militari.
Inclusiv reprezentanți ai mișcării Tamarrod (rebeliune în arabă), aflată la originea manifestațiilor împotriva lui Morsi, au fost prezenți la Ministerului Apărări, potrivit sursei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu