Compania Plafar, care a ieșit anul trecut din insolvență și a pierdut și propriul brand „Plafar“, vândut de autorități în 2007 pentru 1 milion euro, nu va mai fi considerată companie națională, având în prezent doar un punct de lucru, și nu se va mai ocupa decât de prelucrarea ceaiului și a cafelei.Rămasă fără o rețea proprie de desfacere și fără dreptul de comercializare a produselor proprii utilizând marca „Plafar“, companiei îi va fi drastic restrâns obiectul principal de activitate și va fi tratată ca o simplă societate care nu mai desfașoară activități de interes public național, relevă un document obținut de Mediafax.
Societatea Națională Plafar a fost înființată în 1999, având ca obiect principal de activitate producția, industrializarea și comercializarea la intern și la export a plantelor medicinale, aromatice, toxice și stupefiante. La acel moment, compania avea un capital social de 2,02 milioane lei, opt sucursale și acoperire teritorială la nivel național.
În iunie 2007, statul a cedat însă brandul Plafar către rețeaua privată de farmacii Centrofarm, cu acționariat străin, pentru 1 milion de euro, prin contract de cesiune, Societatea Națională Plafar rămânând astfel fără dreptul de comercializare a produselor proprii cu utilizarea acestei mărci.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.
0 comments :
Trimiteți un comentariu