Statele Unite se opun stării de urgență și critică armata egipteană

Știrea a fost publicată miercuri, 14 august 2013, 23:56 în categoria

Statele Unite se opun stării de urgenţă şi critică armata egipteană Casa Albă a condamnat "cu forță", miercuri, folosirea violenței împotriva manifestanților de către armata egipteană și s-a opus revenirii la starea de urgență în Egipt, o țară afectată de conflicte sângeroase, relatează AFP.

"Statele Unite condamnă cu forță folosirea violenței împotriva manifestanților în Egipt", a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe, Josh Earnest, care a îndemnat armata egipteană să arate "reținere".

De asemenea, Earnest a afirmat că Statele Unite "se opun reîntoarcerii la stare de urgență" în Egipt, decretată miercuri, după ce o operațiune a forțelor de ordine de a-i dispersa pe susținători ai președintelui islamist înlăturat de la putere Mohamed Morsi a degenerat în baie de sânge, soldată cu peste 120 de morți.

Purtătorul de cuvânt s-a exprimat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Martha's Vineyard (Massachusetts, nord-est), o insulă unde președintele american Barack Obama petrece o vacanță de o săptămână.

Obama este ținut la curent cu evenimentele din Egipt de către consiliera sa pentru securitate națională Susan Rice, care îl însoțește în vacanță, a anunțat Earnest.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Gaidau Ion

0 comments :

Trimiteți un comentariu