Violențele din Egipt au provocat miercuri moartea a peste 500 de persoane

Știrea a fost publicată joi, 15 august 2013, 18:17 în categoria

Violenţele din Egipt au provocat miercuri moartea a peste 500 de persoane Dispersarea sângeroasă de către armată și poliție a manifestanților pro-Morsi la Cairo și violențele care s-au propagat în toată țara au provocat, miercuri, moartea a 525 de persoane, dintre care 482 de civili, a anunțat joi un oficial din cadrul Ministerului Sănătății, citat de AFP.

Detaliind acest bilanț pentru AFP, Khaled al-Khatib, șeful serviciilor de urgență egiptene, a precizat că 202 persoane au murit doar în piața Rabaa al-Adawiya, principalul punct de reuniune ocupat de aproape o lună și jumătate de susținătorii președintelui islamist Mohamed Morsi, destituit și arestat de armată la 3 iulie. Frații Musulmani au anunțat 2.200 de morți și peste 10.000 de răniți.

După ce violențele au cuprins rapid tot Egiptul, au fost impuse restricții de circulație pe timpul nopții în jumătate din țară și a fost decretată pentru o lună starea de urgență, a cărei ridicare fusese unul dintre succesele revoltei populare din 2011.

Niciun incident nu a fost semnalat pe parcursul nopții și traficul s-a reluat ușor în cursul dimineții - departe însă de agitația obișnuită pentru metropola egipteană -, dar Frații Musulmani, influenta confrerie din care provine președintele islamist demis Mohamed Morsi, au cerut continuarea mobilizării, generând temeri privind noi violențe.

Autoritățile interimare, instalate de armată după destituirea și arestarea lui Morsi la 3 iulie, au avertizat că nu vor tolera nicio altă reuniune sau noi violențe, după ce au salutat "marea reținere" de care a dat dovadă poliția.

Ca dovadă a hotărârii lor, imaginile aeriene au arătat satul de corturi al susținătorilor lui Morsi din piața Rabaa al-Adawiya în flăcări, o scenă impresionantă și total inedită în capitala egipteană.

Joi dimineața, moscheea Rabaa, epicentrul contestării și cartierul general al liderilor Fraților Musulmani care nu au fost încă arestați de autorități, a fost arsă în mare parte, a constatat un fotograf al AFP.

Intervenția forțelor de ordine a generat indignare în întreaga lume, comunitatea internațională condamnând un "masacru" și un recurs "lamentabil" la forță.

În țară, unde egiptenii au ieșit în masă pe străzi la sfârșitul lui iulie pentru a "oferi mandat" atotputernicei armate să termine cu "terorismul", o referire la miile de manifestanți pro-Morsi care ocupau două piețe din Cairo de peste o lună și jumătate, mai multe figuri importante s-au desolidarizat de operațiunea sângeroasă.

Vicepreședintele Mohamed ElBaradei, laureat al premiului Nobel pentru Pace, care a garantat lovitura de forță a militarilor, a demisionat, afimând că refuză să "își asume consecințele deciziei cu care el nu este de acord". Înaintea lui, imamul de la Al-Azhar, cea mai înaltă autoritate a islamului sunnit, a condamnat violențele explicând că nu știa de metodele pe care forțele de ordine intenționau să le folosească.

Presa, în mare parte loială armatei, saluta totuși, după modelul cotidianului guvernamental Al-Akhbar, "Sfârșitul coșmarului Fraților Musulmani", cotidianul independent Al-Shorouk evocând "ultima bătălie a Fraților" alături de fotografii în care apăreau manifestanți înarmați.

În străinătate, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Consiliului de Securitate al ONU să se reunească "rapid" pentru a discuta despre Egipt, criticând "ipocrizia" Occidentului în fața acestui "masacru foarte grav". La Paris, președintele François Hollande l-a convocat pe ambasadorul egiptean, după ce a sesizat ONU, cu o zi înainte.

Ambasadorii egipteni au fost convocați, de asemenea, la Berlin și la Londra.

Un alt subiect de îngrijorare în străinătate este atacul din timpul violențelor de miercuri asupra mai multor biserici, militanții acuzând susținătorii lui Morsi că desfășoară "un război de represalii" împotriva copților, al căror patriarh a susținut decizia armatei de a-l destitui pe Morsi, deținut în continuare într-un loc secret.

Înaintea zilei de miercuri, violențele între susținătorii și contestatarii lui Morsi și forțele de ordine s-au soldat cu peste 250 de morți de la sfârșitul lui iunie, când a început contestarea lui Morsi, ce a condus la destituirea sa, în principal manifestanți islamiști.

La o zi de la dispersare, autoritățile au anunțat că închid punctul de trecere către Gaza, pe o durată nedeterminată.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Iuliana Enache

0 comments :

Trimiteți un comentariu