Vodafone vrea să-și vândă participația la Verizon Wireless pentru 130 miliarde de dolari

Știrea a fost publicată vineri, 30 august 2013, 03:42 în categoria

Vodafone vrea să-şi vândă participaţia la Verizon Wireless pentru 130 miliarde de dolari Grupul britanic de telecomunicații Vodafone a anunțat joi că discută cu Verizon Communications vânzarea participației de 45% pe care o deține la operatorul american Verizon Wireless, surse apropiate situației plasând valoarea tranzacției la circa 130 mld. dolari, potrivit Bloomberg. Verizon Wireless este un joint venture între Vodafone și grupul american Verizon Communications.

Verizon Communications negociază cu mai multe bănci credite de câte 10 mld. dolari, vizând atragerea a 60 mld. dolari prin împrumuturi pentru finanțarea tranzacției, au precizat sursele citate. Vodafone a precizat însă  că nu există nicio certitudine că se va ajunge la un acord.

Verizon Wireless este cel mai profitabil operator de telecom din SUA, controlat în parteneriat de Verizon și Vodafone de mai bine de 10 ani, perioadă în care grupul britanic a obținut miliarde de dolari în contul dividendelor.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.08.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu