Zona euro a scăpat de recesiune dar creditarea traversează cea mai îndelungată contracție înregistrată vreodată

Știrea a fost publicată miercuri, 28 august 2013, 19:59 în categoria

Zona euro a scăpat de recesiune dar creditarea traversează cea mai îndelungată contracţie înregistrată vreodată Creditarea către sectorul privat din zona euro a scăzut în iulie pentru cea de-a 15-a lună consecutiv, cu 1,9% față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, cea mai îndelungată contracție înregistrată vreodată, potrivit datelor Băncii Centrale Europene, preluate de Bloomberg.

Declinul înregistrat în iulie este totodată un nou record istoric.

Economia zonei euro a ieșit dintr-o recesiune prelungită în trimestrul al doilea, cu o creștere economică timidă, de 0,3%, după un an și jumătate de contracție.

Șomajul este de peste 12%, cu niveluri alarmante în sudul zonei euro, mai ales în Grecia și Spania, iar divergențele dintre economiile stabile din nord și țările aflate în criză s-au adâncit semnificativ.

Președintele BCE, Mario Draghi, a declarat la începutul lunii august că revenirea creditării va avea loc mai târziu față de redresarea economiei reale.

Analiștii estimează că încrederea în economie a crescut în zona euro, în luna august, la cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni.

Produsul Itern Brut al Germaniei, cea mai mare economie europeană, a crescut cu 0,7% în trimestrul al doilea față de primele trei luni ale anului, pricipalul motor de creștere în zona euro. Italia și Spania au rămas însă în recesiune, cu scăderi de 0,2%, respectiv 0,1%. Ambele țări sunt în recesiune de doi ani.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Vlad Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu