Care este cea mai periculoasă idee despre economia Statelor Unite

Știrea a fost publicată duminică, 15 septembrie 2013, 20:01 în categoria

Care este cea mai periculoasă idee despre economia Statelor Unite Din punct de vedere economic, una dintre cele mai periculoase idei care circulă în prezent este faptul că SUA ar fi „rămas fără bani”, sau că guvernul Statelor Unite nu își permite financiar să ia unele decizii.

Statele Unite are un aranjament al instituțiilor prin care statul este emitentul de valută, însă este condiționat. În timp ce Trezoneria este cea care folosește valuta are puterea extraordinară de a taxa și de a emite obligațiuni fără risc, pe care publicul mereu va dori să le dețină, atâta vreme cât inflația nu este are cote ieșite din comun. Mai mult, Trezoneria americană se poate baza pe Rezerva Federală pentru a furniza necesarul de fonduri pentru finanțarea cheltuielilor. Așadar, guvernul SUA poate fi văzut ca un emitent care poate elibera fondurile pe care le cheltuie, ceea ce face situația total diferită față de o gospodărie normală.

Este imposibil pentru guvernul Statelor Unite să rămână fără bani. Amenințarea reală în SUA nu este lipsa banilor, ci crearea a prea multă valută. Cu alte cuvinte, când politicienii discută despre plafonul datoriei și despre cum „nu își permit”, totul este înțeles altfel față de situația reală.

Din moment ce guvernul poate emite teoretic câtă valută dorește înseamnă că este o diferență mare între constrângerile cu care se confruntă o gospodărie normală și cele întâmpinate de guvern. Problema pentru guvern nu este că ar putea rămâne fără bani, ci că ar furniza prea mulți bani lichizi pentru sectorul privat, cauzând astfel inflație. Adevărata constrângere a guvernului SUA este atfel inflația și solvabilitatea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu