Activitatea industriei spaniole a crescut în august pentru prima dată în ultimii doi ani, în timp ce producția uzinelor italiene a accelerat la cel mai rapid ritm din ultimele 28 de luni, semn că două dintre țările europene cel mai dur lovite de criză își revin și întăresc economia zonei euro, principala piață pentru exporturile României.Creșterea producției industriei italiene a accelerat propulsată de creșterea comenzilor noi pe fondul majorării substanțiale a exporturilor, se arată într-o analiză a firmei britanice de cercetare Markit Economics, scrie Bloomberg. În Spania, îmbunătățirea activității industriei întărește ideea promovată de premierul Mariano Rajoy că exporturile vor ajuta economia să iasă anul acesta din recesiune.
„Privind înainte, speranța pentru producătorii industriali este ca actuala îmbunătățire a încrederii în majoritatea țărilor din zona euro să încurajeze afacerile să investească mai mult și consumatorii să cheltuiească mai mult, în special pe bunuri destinate unei folosințe îndelungate“, consideră Howard Archer, economist-șef specializat pe Europa la IHS Global Insight.
La nivelul zonei euro, indicatorii Markit arată o producție industrială mai mare decât s-a anticipat. Semnalele încurajatoare au început să se înmulțească de când economia uniunii monetare a revenit pe creștere, în al doilea trimestru, după cea mai lungă recesiune din istorie. Încrederea în economie a urcat în august la maximul ultimilor doi ani. Indicele Europe 600 al acțiunilor companiilor europene a câștigat 5% în valoare în ultimele două luni, iar euro s-a apreciat cu 1,8% în raport cu dolarul.
„Încurajator este mai ales faptul că revenirea este la scară largă, indicele PMI (al optimismului directorilor de achiziții – n.r.) crescând în toate statele cu excepția Franței“, notează Chris Williamson, economist-șef al Markit. El a subliniat că în Germania, Olanda, Austria, Spania și Italia producția industrială crește cu cel mai rapid ritm din ultimii cel puțin doi ani, în timp ce în Grecia scăderea a încetinit substanțial.
Optimismul este întărit, printre altele, de rezultatele Mercedes-Benz, care ocupă locul trei în topul mondial al producătorilor de autovehicule de lux. Acesta a produs în prima jumătate a anului mai multe mașini ca niciodată pentru a acoperi cererea pentru noile modele compact și de SUV-uri.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.09.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu