Turbulențele externe țin în șah investitorii de pe bursă

Știrea a fost publicată miercuri, 4 septembrie 2013, 01:45 în categoria

Turbulenţele externe ţin în şah investitorii de pe bursă Bursa de la București a scăzut cu 0,62%, în linie cu bursele vest-europene, într-o piață unde cei mai mulți investitori au rămas pe poziții de așteptare, astfel că lichiditatea a fost salvată din nou doar de câteva acțiuni.

„Turbulențele de pe piețele inter­naționale con­tinuă să îi țină în șah pe in­ves­ti­torii locali și din această cauză asistăm la rulaje reduse. Cel mai probabil, investi­torii sunt neîncrezători într-o revenire pe creș­tere și așteaptă un sem­nal clar care să arate direcția piețelor. Din această cauză, ve­dem ședințe de tran­zac­ționare în care lichiditatea zilnică este sub media perioadei, ceea ce am­pli­fică disconfortul investitorilor activi. Neavând posibilitatea să își execute ordinele, ei trebuie să miște mai mult prețurile într-o direcție sau alta. Cred că situația actuală nu va mai per­sista mult, având în ve­dere ofertele de priva­ti­zare de la Nuclear­elec­trica și Romgaz, care îi vor putea influența semni­ficativ investitorii. Totodată, este posibil ca aceste oferte să îndrepte interesul investitorilor și spre alte acțiuni listate și să anime piața în perioada toamnei“, a declarat Mihai Mureșian, directorul de tranzacționare al Intercapital Invest.

Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 23,5 milioane lei (5,3 milioane euro), față de doar 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro) în ședința de luni, când piața a consemnat cel mai redus rulaj din ultimele cinci luni. Peste două treimi din rulajul de marți au fost asigurate de acțiunile Fondului Proprietatea (3,6 mi­lioane lei), BRD (2,2 milioane lei) și două deal-uri cu 0,31% din titlurile Băncii Transilvania (aproape 10 mi­lioane lei).

Indicele BET, al celor mai lichide zece ac­țiuni, a încheiat șe­dința de marți în scă­dere cu 0,83%, iar in­di­cele BET-FI, al acțiu­nilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu 1,28% sub ni­velul de luni. Acțiunile FP au coborât cu 1,09%, iar titlurile celor cinci SIF-uri au scăzut cu 0,45% - 2,39%.

Acțiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,09%, la 0,682 lei, iar titlurile BRD au coborât cu 0,58%, la 8,5 lei.

Deal-urile cu acțiunile Băncii Tran­sil­vania au fost realizate la un preț cu 1,87% sub închiderea de luni, iar pe piața prin­cipală pre­țul a co­borât cu 1,8%, la 1,421 lei. Operațiunile de pe piața principală au cu­mulat doar 143.000 de lei.

Pe piața RASDAQ, investitorii au transferat acțiuni de 2,8 milioane lei, față de doar 126.000 de lei în ședința precedentă. Lichiditatea a fost susținut în principal de tranzacții prin care au fost transferate titluri reprezentând 15% din acțiunile firmei Amplo Ploiești (AMPL), pentru aproape 2 milioane lei. Titlurile Amplo au încheiat ziua la 4,15 lei, preț cu 1,72% peste ședința precedentă.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,2%.

Bursa din SUA a deschis ieri cu o creștere de 0,9% pe indicele S&P; 500, recuperând creșterile din ședința de ieri, când a fost închisă la tranzacționare.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu