Elveția ar putea forța două dintre cele mai mari bănci locale să renunțe la diviziile de investiții

Știrea a fost publicată duminică, 3 noiembrie 2013, 17:29 în categoria

Elveţia ar putea forţa două dintre cele mai mari bănci locale să renunţe la diviziile de investiţii Bănci elvețiene mari ca UBS și Credit Suisse ar putea să fie nevoite să renunțe la operațiunile de investment banking, a declarat ministrul de Finanțe Eveline Widmer-Schlumpf (foto), pentru a fi organizate astfel încât statul să nu fie nevoit să le salveze în cazul apariției unor probleme.

În opinia ministrului, băncile ar trebui să se gândească dacă să continue cu activitățile de investment banking sau să se concentreze mai mult pe administrarea activelor, relatează Bloomberg.

"Băncile trebuie să fie organizate în așa fel încât statul să nu fie răspunzător de activitățile lor", a spus Widmer-Schlumpf.

Guvernul și autoritățile de reglementare din Elveția se concentrează pe gradul de îndatorare a băncilor, pentru a evita salvarea din nou, cu fonduri publice, a unor bănci de importanță sistemică.

UBS a fost salvată de stat în 2008, după reducerea valorii activelor și pierderi de peste 57 de miliarde de dolari, în timpul crizei creditelor subprime din SUA.

"Trebuie să ne gândim dacă rata de adecvare a capitalului nu ar trebui mărită în continuare", a spus Widmer-Schlumpf.

UBS și Credit Suisse, cele mai mari bănci din Elveția, s-au bazat pe un model de bancă universală, în care activitățile de administrare a activelor, management al averilor și de private banking sunt combinate cu operațiunile mai riscante de investment banking. Totuși, ambele bănci au redus numărul de locuri de muncă la diviziile de investment banking, în ultimii ani.

UBS a anunțat săptămâna trecută că intenționeaxă să înființeze o subsidiară bancară pentru Elveția, întrucât reglementările mai stricte ar putea obliga băncile de importanță sistemică să își modifice structura juridică.

Modificarea reglementărilor elvețiene referitoare la îndatorare ar putea face ca UBS să aibă nevoie de capital suplimentar de 20 de miliarde de franci elvețieni (22 miliarde dolari), iar Credit Suisse de 33 de miliarde de franci, potrivit calculelor publicației Schweiz am Sonntag.

Reprezentanții UBS, Credit Suisse și ai biroului ministrului Widmer-Schlumpf nu au fost disponibili pentru comentarii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anca Dumitrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu