Parlamentul European a adoptat, marți, bugetul UE pentru 2014-2020, micșorat comparativ cu precedentul cadru plurianual, acesta fiind epilogul a peste trei ani de negocieri în cadrul Uniunii, relatează AFP.
Bugetul a fost adoptat cu o majoritate largă de 682 de eurodeputați, cu susținerea dreptei și socialiștilor. Acesta prevede 908 miliarde de euro în credite de plată și 960 de miliarde de euro în credite de angajament, respectiv cu 3,7 și 3,5 puncte mai puțin decât bugetul pe 2007-2013.
Ecologiștii și stânga radicală au votat împotrivă.
Instituțiile europene s-au înțeles din iunie asupra cadrului bugetar, după negocierile începute în 2011, dar Parlamentul European a suspendat aprobarea finală punând o serie de condiții, între care virarea de către state a 11,2 miliarde de euro suplimentari pentru închiderea conturilor pe 2013.
Noul cadru financiar plurianual (CFP) consacră un efort în favoarea angajării și formării tinerilor, în special prin crearea unei "Garanții pentru tineret" căreia i s-au alocat șase miliarde de euro în primul an, a subliniat raportorul socialist, Ivailo Kalfin, apreciind că acest lucru nu este suficient pentru ca bugetul "să fie un instrument de creștere".
"Din nefericire, nu am reușit să creăm un instrument de creștere pentru a face față economiilor" impuse de austeritate, a afirmat conservatorul Jean-Luc Dehaene.
El a salutat însă faptul că Parlamentul a putut să le impună guvernelor mai multă flexibilitate în gestionarea fondurilor și o clauză de revizuire în 2016 "pentru a nu lega mâinile viitorului Parlament", rezultat în urma alegerilor din mai 2014.
Această suplețe mai mare "ne va permite să gestionăm reculul fără precedent al bugetului, cu 40 de miliarde mai mic", a apreciat comisarul pentru Buget, Januz Lewandowski.
Ca și pentru precedentele cadre plurianuale, susținerea pentru agricultură și politica de coeziune pentru regiunile defavorizate rămâne importantă, cu peste două treimi din buget. O scădere înregistrează domeniile inovației, cercetării și infrastructurii.
Parlamentul European adoptă bugetul UE pentru 2014-2020. Bani pentru crearea unei "Garanții pentru tineret"
Știrea a fost publicată marți, 19 noiembrie 2013, 15:35 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu