Profitul Chevron a scăzut cu 5,8% în trimestrul al treilea, la 4,95 miliarde de dolari, ca urmare a reducerii marjei de rafinare, potrivit Wall Street Journal.Mai multe companii petroliere mari au anunțat rezultate slabe pentru trimestrul al treilea din cauza scăderii câștigurilor obținute din operațiunile de rafinare. Chevron a avertizat anterior că producția din trimestrul al treilea va crește, menționând că profitul diviziei de rafinare și distribuție va fi "semnificativ mai mic" față de aceeși perioadă a anului trecut.
Câștigul pe acțiune s-a situat la 2,57 dolari, față de 2,69 dolari în urmă cu un an, iar veniturile companiei au avansat cu 1%, la 58,5 miliarde de dolari.
Analiști consultați de Reuters se așteptau ca Chevron să anunțe un profit pe acțiune de 2,71 dolari și venituri de 58,4 miliarde de dolari.
Producția medie s-a situat în trimestrul al treilea la 2,59 milioane de baili echivalent petrol pe zi, față de 2,52 milioane de barili în perioada similară a anului anterior.
Chevron derulează anul acesta un plan de investiții în producție de 36,7 miliarde de dolari și vizează o creștere de 1,5% a mediei zilnice, la 2,65 milioane de barili echivalent petrol.
0 comments :
Trimiteți un comentariu