Răducanu, FPTR: La sosirile de turiști suntem codașii Europei, turismul de nișă practicat nu aduce bani

Știrea a fost publicată marți, 19 noiembrie 2013, 13:30 în categoria

Răducanu, FPTR: La sosirile de turişti suntem codaşii Europei, turismul de nişă practicat nu aduce bani Sosirile de turiști în România sunt la cel mai scăzut nivel printre țările europene, iar turismul practicat în România nu este un turism de volum ci unul de nișă, care nu aduce bani, a spus Dragoș Răducanu, vice-președintele Federației Patronatelor în Turism (FPTR).

”Din punct de vedere al sosirilor de turiști suntem codașii Europei. Unul dintre motivele pentru care nu avem turism în România e faptul că istoric nu putem face turism. Nu putem să ne comparăm cu Viena, cu Budapesta, care au fost în imperii. Noi am fost sub ocupație”, a declarat Răducanu în cadrul conferinței Mediafax Talks About Brewing and Hospitality.

În acest context, București ar trebui să folosească zona Centrul Vechi din București ca principal punct de atracție, având în vedere că liniile aeriene low cost sunt din ce în ce mai interesate de capitala României iar Bucureștiul poate concura pe zona de turism de week-end, sau city break, potrivit oficialului FPTR.

Pe litoral, însă, ”numărul unităților neclasificate a ajuns să îl depășească pe cel al unităților clasificate. Un motiv este autoclasificarea. Aceste unități fac concurență neloială, putând să scadă cu până la 40% tariful dintr-un foc”, a spus Răducanu.

O soluție pentru diminuarea evaziunii fiscale din turism, potrivit oficialului FPTR, ar fi introducerea tichetelor de vacanță, chestiune discutată cu autoritățile în ultimii zece ani. ”Astfel vom transforma cei 11 milioane de turiști care aleg destinații locale, în agenți fiscali, pentru că pe baza tichetului nu pot merge decât într-o unitate clasificată. Vom avea un inspector fiscal în fiecare turist”, a mai spus Răducanu, adăugând că .

Mutarea ar veni pe un fundal în care, din punct de vedere statistic, numărul turiștilor din România a crescut, dar numărul turiștilor români pe litoral a scăzut, potrivit oficialului, având în vedere că statisticile sunt distorsionate de cifrele nedeclarate de unitățile nefiscalizate.

”Ce se întâmplă în turism se întâmplă datorită unei inerții. Piața și turiștii ne trag înainte, la fel și piața europeană, dar nu avem încă o strategie a turismului. Au fost unele strategii de turism pe baza cărora s-au costruit modelele financiare. Cu acele modele, însă, noi nu am fost de acord pentru că se referă la turismul de nișă, care nu e de volum și nu aduce bani”, a mai spus Răducanu, adăugând că până în prezent ”am făcut hoteluri unde nu erau drumuri și pârtii unde nu erau hoteluri, pentru că dezvoltatorul a găsit acolo teren mai ieftin.”



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Cîrchelan

0 comments :

Trimiteți un comentariu