Deținătorii de carduri au efectuat plăți la terminalele POS instalate de bănci în magazine în valoare de 19 miliarde de lei (4,2 mld. euro) în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 16% față de aceeași perioadă din 2012, potrivit datelor BNR. Plățile cu cardul au atins astfel un nou vârf istoric.
Și retragerile de numerar de la ATM-uri au continuat să crească, dar într-un ritm mai lent, respectiv 8%. Sumele retrase de pe carduri au ajuns la 86 miliarde de lei (19 mld. euro) după primele nouă luni.
Sumele cheltuite de pe carduri s-au dublat în ultimii cinci ani, inclusiv ca o consecință a creșterii rețelei de acceptare, dar retragerile de numerar de la ATM-uri continuă să reprezinte grosul tranzacțiilor, în condițiile în care mulți români încă își golesc conturile la bancomat în ziua de salariu.
Tranzacțiile cu carduri au crescut inclusiv datorită numărului mai mare de „plastice“ aflate pe piață. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie băncile aveau în portofolii 11,4 milioane de carduri active, cu o jumătate de milion de unități peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.
Deținătorii de carduri emise de băncile locale au efectuat în primele nouă luni
131 de milioane de plăți la POS-uri din țară și străinătate și 171 de milioane de retrageri de numerar de la ATM-uri.
Valoarea medie a unei plăți la POS este de 140 de lei, fiind în scădere în ultimii ani, în condițiile în care tot mai mulți români au început să utilizeze “plasticele” și pentru cumpărături zilnice, de valoare mică. Valoarea medie a unei tranzacții este de aproape 500 de lei, adică o treime din salariul mediu net lunar, în medie fiecare card fiind utilizat pentru două retrageri de numerar pe lună.
Deși tot mai mulți clienți au ajuns să utilizeze cardurile la POS-uri, specialiștii spun că piața locală este în continuare în stadiu emergent și că este loc în continuare pentru creșterea rețelei de acceptare.
După primele nouă luni, băncile aveau o rețea de POS-uri instalate la comercianți de aproape 128.000 de unități, cu 2.800 mai multe decât în septembrie anul trecut. Numărul de ATM-uri a scăzut cu circa 60 de unități față de sfârșitul anului trecut, dinamică explicată de restrângerea rețelelor teritoriale ale băncilor.
Deși rețeaua de POS-uri a crescut cu 50% în ultimii cinci ani, numărul punctelor de vânzare este în continuare de patru ori mai mare decât cel al terminalelor de plată existente. Practic, gradul de acoperire cu POS-uri este chiar mai mic decât 1 din 4, deoarece multe magazine, în special retaileri de îmbrăcăminte, au câte două sau chiar trei terminale de plată de la bănci diferite instalate la fiecare casă de marcat.
Băncile nu au reușit deocamdată să convingă prea mulți comercianți mici, de proximitate, să accepte plata cu cardul, majoritatea POS-urilor fiind instalate în marile rețele de hipermarketuri, supermarketuri sau la retailerii de îmbrăcăminte. O barieră importantă pentru extinderea rețelei de POS-uri este reprezentată de comisioanele percepute de bănci, de până la 2-3% din valoarea tranzacției.
Tranzacțiile cu cardul pe internet s-au ridicat la echivalentul a 300 mil. euro în primele nouă luni, deținătorii de „plastice“ fiind în continuare reticenți să efectueze astfel de tranzacții de teama fraudelor, deși nivelul acestora este pe piața locală de opt ori sub media europeană.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.11.2013
Românii au achitat cu cardul cumpărături de 19 miliarde de lei în nouă luni
Știrea a fost publicată marți, 19 noiembrie 2013, 03:54 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu