Snapchat, aplicația din care pozele dispar în câteva secunde, a refuzat oferta Facebook

Știrea a fost publicată vineri, 15 noiembrie 2013, 04:48 în categoria

Snapchat, aplicaţia din care pozele dispar în câteva secunde, a refuzat oferta Facebook Facebook, cea mai mare rețea de socializare din lume, a oferit trei miliarde de dolari pentru a cumpăra aplicația Snapchat, potrivit unor surse apropiate situației citate de Bloomberg, ceea ce arată că gigantul american este dispus să plătească sume mari de bani pentru a atrage utilizatori tineri. Snapchat este o aplicație dezvoltată de studenții de la Stanford care le permite utilizatorilor să facă poze, să înregistreze fișiere video, să adauge text și desene și să le trimită unei liste de prieteni alese de ei.

Ceea ce diferențiază Snapchat de alte aplicații este faptul că pozele și clipurile video trimise pot fi vizualizate cel mult 10 secunde după care dispar de pe telefonul destinatarului. Fotografiile și fișierele video trimise prin Snachat sunt cunoscute sub denumirea de „Snaps”. După ce a cheltuit peste 700 milioane de dolari anul trecut pe achiziția serviciului de distribuire a fotografiilor Instagram, Facebook a oferit de trei ori mai mult pentru a cumpăra Snapchat.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.11.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu