Bursa de la București a scăzut cu 0,64% în ședința de miercuri, urmând îndeaproape mișcările piețelor externe, în așteptarea unei decizii din partea Fed privind programul de achiziții de obligațiuni, întrucât orice măsură în privința acestui stimul poate dicta direcția piețelor în următoarea perioadă.Piața locală a fost pe verde în prima parte a ședinței. După ora 15:30 piețele europene s-au întors pe roșu și au coborât în aproape o oră cu până la 1,8%, determinându-i și pe investitorii de la București să ducă prețurile în jos. Punctul minim al indicelui general al BVB, BET-C, a fost atins în jurul orei 17:35, când piața a fost pe minus cu 1%.
La închiderea ședinței, acțiunile celor cinci SIF-uri erau în coborâre cu 1,09% - 2,08%. Cea mai lentă scădere a fost consemnată de titlurile SIF Muntenia, iar acțiunile SIF Moldova au înregistrat cea mai vizibilă corecție. Acțiunile SIF Transilvania au înregistrat cel mai ridicat rulaj din acest sector, de 2,8 mil. lei, iar titlurile SIF au consemnat cele mai mici tranzacții, de aproape 374.000 de lei.
„Volatilitatea pieței locale este determinată în principal de lipsa de adâncime, iar atunci când există o vânzare mai agresivă, prețurile scad brusc deoarece nu există suficientă lichiditate. La corecții importante se activează imediat ordine mari de cumpărare pe blue chip-uri (acțiuni lichide - n.r.), ceea ce înseamnă că sunt investitori care consideră că aceste scăderi sunt de scurtă durată, iar în câteva săptămâni, după publicarea rezultatelor financiare ale companiilor, vom asista la o revenire a prețurilor. Cred că vom asista în perioada următoare la o volatilitate ridicată“, a declarat șeful departamentului de tranzacționare la Alpha Finance, Gabriel Necula.
Scăderile acțiunilor SIF au influențat vizibil indicele BET-FI, acesta închizând ziua în coborâre cu 0,96%. Indicele include și acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au crescut cu 0,25%.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, s-a plasat cu 0,66% sub ziua anterioară, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,75%.
În același timp, indicele extins BET-XT a fost cu 0,8% sub nivelul de marți, iar indicele extins BET-BK a încheiat pe minus cu 0,87%.
Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile și FP.
„Volatilitatea de pe piețele emergente, transmisă pe piețele mari, se resimte și la noi, însă pentru multe companii pe volume destul de mici. Sunt câteva blue chip-uri cu volume de tranzacționare mai mari deoarece investitorii străini au început să își ajusteze pozițiile și la București și doar pe acest tip de companii pot găsi contraparte la cumpărare. Așteptările privind decizia Fed din această seară (miercuri seara - n.r.) sunt în principiu incluse în preț, dar oricând putem vedea declarații-surpriză“, a mai spus brokerul.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 48,4 mil. lei (10,6 mil. euro).
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.01.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu