Grupul de asigurări Legal & General, cu active în administrare de 440 miliarde de lire sterline (534 miliarde de euro) la nivel global, vrea să construiască cinci orașe de dimensiuni reduse în Marea Britanie în următorii zece ani, potrivit presei britanice, citate de Reuters.
Costul investiției este estimat la maxim 5 miliarde de lire sterline (6 miliarde de euro), a spus șeful Legal & General, Nigel Wilson.
Construirea de orașe mici și regenerarea centrelor marilor orașe este cea mai bună modalitate de a combate criza locuințelor din Marea Britanie și s-ar încadra în obiectivul grupului de a investi o parte mai mare a fondurilor de pensii în infrastructură.
"Dacă putem aduce cu noi comunități și ne putem pune de acord, am vrea să ajutăm la construcția a câteva noi orașe mici", a declarat Wilson pentru publicația Sunday Times, preluată de Reuters.
Grupul a informat în martie anul trecut că vrea să investească în infrastructură, după ce a preluat o participație la compania de construcții Cala Homes.
Construcția de locuințe în Marea Britanie se află la minimul a circa 90 de ani, iar economiștii estimează că sunt necesare circa 250.000 de locuințe pe an pentru a face față creșterii cererii, care depășește cu mult oferta din piață.
Asigurătorii sunt dornici să investească în proiecte de infrastructură, având în vedere durata lungă a acestora și veniturile constante și corelate cu inflația, precum chiriile, adecvate să acopere plata de pensii.
Cât costă să construiești un mic oraș în Marea Britanie: puțin peste 1 miliard de euro
Știrea a fost publicată duminică, 19 ianuarie 2014, 17:45 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu