Google și autoritățile europene de reglementare sunt aproape de un acord amiabil care ar pune capăt unei investigații de trei ani privind practicile anticoncurențiale și ar scăpa compania americană de o amendă de până la 5 mld. dolari, au declarat surse apropiate situației pentru Reuters. Cele două părți sunt aproape de o înțelegere, iar o decizie ar putea fi anunțată în următoarele zile sau cel târziu în câteva săptămâni, a spus una dintre surse. O a doua sursă a confirmat că urmează să fie anunțată o hotărâre privind investigația. Propunerea Google, a treia după ce precedentele au fost respinse de Comisia Europeană, este mult mai bună, a adăugat sursa citată.Propunerea Google include angajamente privind comportamentul față de rivali și utilizarea materialelor altor furnizori de conținut. Comisia a acuzat Google că și-a favorizat propriile produse în rezultatele oferite pentru căutările online, în detrimentul concurenței. În a doua ofertă de acord amiabil, respinsă de Comisie, compania a propus să permită rivalilor să-și prezinte logourile și linkurile într-o casetă ușor vizibilă, în timp ce furnizorii de conținut ar urma să decidă ce anume din produsele lor poate folosi Google. De asemenea, agențiile de publicitate ar fi avut posibilitatea să-și transfere mai ușor campaniile pe platformele concurente, precum Yahoo și Bing. Autoritățile europene nu vor mai cere opinia a 125 de concurenți direcți și terți, inclusiv Microsoft, care au comentat asupra propunerilor anterioare, întrucât are o imagine clară asupra opiniei acestora, a spus una dintre surse. Google a reușit să evite și în Statele Unite o amendă din partea autorităților antitrust, într-o anchetă similară cu cea a autorităților europene.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.01.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu