Primele efecte ale „revoluției“ salariale din BNR, vizibile pe ștatele de plată din februarie

Știrea a fost publicată marți, 28 ianuarie 2014, 01:20 în categoria

Primele efecte ale „revoluţiei“ salariale din BNR, vizibile pe ştatele de plată din februarie La începutul lunii viitoare, cei peste 1.800 de angajați ai Băncii Naționale vor primi salariile în funcție de performanța individuală și de contribuția pe care a avut-o postul lor la rezultatele financiare ale BNR. 2014 este primul an în care BNR aplică o nouă politică de resurse umane, menită să revoluționeze practicile dintr-o organizație în care vârsta medie a angajaților este de 45 de ani.

„Sistemul integrat de resurse umane“, proiectul la care au lucrat timp de mai bine de un an Mugur Tolici, directorul de HR al BNR, împreună cu experții de la firma de consultanță în management Hay Group, are ca scop principal încurajarea performanței angajaților și găsirea unor modalități de dezvoltare a acestora. Astfel, conform noii organigrame, fiecare salariat are un traseu de carieră individualizat, iar opțiunile lor de promovare pot viza fie o funcție de conducere, fie o carieră de expert/consilier, nonmanagerială.

Evaluările anterioare implementării acestui proiect nu au vizat concedieri sau retrogradări, ci identificarea nevoilor de dezvoltare ale angajaților. În plus, acest proiect vizează și schimbarea metodelor de recrutare, care vor ține cont de noua organigramă. Odată cu acest proiect, pentru prima dată BNR introduce bonusuri de performanță în rândul angajaților, o practică „la ordinea zilei“ în companiile private, mai ales în multinaționale.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.01.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu