
Rezultatele din trimestrul al patrulea au fost susținute de efectul favorabil al unor câștiguri excepționale din taxe, de 2,1 miliarde de euro.
Este al 18-lea trimestru profitabil consecutiv realizat de Ford.
"Anul 2013 a fost extraordinar, demonstrând că planul One Ford continuă să genereze rezultate și dezvoltare profitabilă. Suntem bine poziționați, pentru ca și 2014 să aducă rezultate solide", a declarat directorul general al Ford, Alan Mulally.
Ford a vândul anul trecut 2,48 milioane de vehicule pe piața americană, în creștere cu 11% față de 2012, iar vota de piață a urcat de la 15,5% la 15,9%.
În America de Nord, profitul înainte de taxe a scăzut cu 9% în trimestrul patru, la 1,7 miliarde de dolari, dar pe ansamblul anului a avut loc o creștere de 5%, la 8,8 miliarde de dolari, un nivel record pentru companie.
În Europa, Ford a pierdut în trimestrul patru 571 milioane de dolari, față de 732 milioane dolari în urmă cu un an. În 2013, Ford a pierdut 1,6 miliarde de dolari în Europa, cu 8% mai puțin față de anul precedent. Grupul anticipează că operațiunile din Europa vor deveni profitabile în 2015.
Pentru acest an, Ford a planificat lansarea a 23 de noi modele, între care Mustang și o versiune reproiectată a celui mai bine vândut vehicul al grupului, camioneta F-150.
În 2013, Ford a lansat 11 noi modele.
0 comments :
Trimiteți un comentariu