
Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată ar urma să crească încă o dată în 2014 și să ajungă la 900 de lei.
Odată cu creșterea salariului minim brut crește și valoarea punctului de amendă (ce reprezinta 10 la sută din salariul minim brut), de la 80 la 85 de lei.
De majorarea cu 50 de lei a salariului minim, din 1 ianuarie 2014, vor beneficia 804.225 de salariați, dintre care 238.143 din sectorul bugetar și 566.112 din sectorul concurențial.
În cea de-a doua etapă, respectiv din 1 iulie 2014, vor beneficia de creșterea salariului de bază minim brut pe țară de la 850 la 900 de lei în total 966.405 salariați, dintre care 281.542 bugetari și 684.863 din sectorul concurențial.
Astfel, începând cu 1 iulie 2014, pentru un program complet de lucru de 168 ore în medie pe lună, salariul minim garantat în plată va reprezenta 5,357 de lei pe oră.
De asemenea, începând din 2014 se indexează și valoarea punctului de pensie cu 3, 76 la sută, ceea ce va însemna o majorare de la 762,1 în 2013 la 790,7 lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu