Gradul de îndatorare al românilor la bănci, adică raportul dintre ratele lunare la creditele contractate și venitul disponibil, a depășit pragul de 20% în 2013, potrivit unei analize ZF. Ce ar trebui să știi astfel încât să iei cele mai potrivite decizii în alegerea unui credit? Cum poți afla ce produs de creditare ți se potrivește cel mai bine? Ziarul Financiar îți dă cele mai importante sfaturi dacă vrei să iei un credit.1. Spune-mi ce salariu ai ca să îți spun ce credit poți lua
Salariul este unul dintre cele mai importante criterii de eligibilitate care determină accesul unui potențial client la un anumit tip de credit, potrivit bancherilor, însă nu unicul. Pe lângă salariul clientului, banca analizează și situația familiei înainte să acorde un credit - dacă persoana în cauză este căsătorită, dacă soțul/soția are venit propriu, dacă are copii sub 18 ani – precum și istoricul operațiunilor bancare, vârsta, firma pentru care lucrează sau tipul de job, spune Stefan Willems, director general al Easy Credit.
Așadar, o persoană singură, cu un venit net de 3.000 de lei pe lună poate obține suma maximă admisă de Programul Prima Casă, sau puțin peste 60.000 de lei în cazul unui credit de nevoi personale, iar ratele lunare nu ar trebui să depășească 35% din venit, consideră Liviu Andrei, director executiv al Alliance Finance Broker.
2. Fă-ți singur calculele: cât poți plăti la bancă lunar?
Conform normelor actuale, gradul maxim de îndatorare nu poate fi mai mare de 60% din venit pentru clienții cu profil mic de risc, ponderea optimă situându-se în intervalul de 30-50%, așa încât după plata ratei, clientului să-i rămână suficiente fonduri pentru a-și acoperi celelalte cheltuieli.
Pentru a se stabili ponderea optimă este necesar să se cunoască profilul și comportamentul financiar al fiecărui client, consideră Anca Bidian, CEO-ul Kiwi Finance. Spre exemplu, este necesar să se știe procentul coșului zilnic în venit, bugetul de cheltuieli personale, un fond pentru cheltuieli neprevăzute, precum și programarea cheltuielilor sezoniere, spune ea.
“În esență, nici creditorii și nici consumatorii nu trebuie să accepte un grad excesiv de îndatorare, pentru că acest lucru nu va face decât să pună sub presiune disponibilitățile financiare ale clientului și să crească incidența de neplată”, precizează Vlad Șandru, manager comunicare Provident Financial Romania.
Să nu datorezi niciodată mai mult de jumătate din ceea ce poți plăti ușor, este și sfatul lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care îl citează pe Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naționale.
3. Gândește-te pe ce perioadă te împrumuți de la bancă
Specialiștii recomandă ca perioada de îndatorare să fie stabilită în funcție de caracteristicile și nevoile clienților, așa încât să nu compromită siguranța financiară a acestora. Liviu Andrei este de părere că perioadele de creditare cât mai scurte îi ajută pe oameni să plătească mai puțină dobândă.
Pentru creditele de nevoi personale, Rareș Petrișor, Head Strategist la Media Pozitiv Integrated Communication Services, firma de relațiii publice a TBI Credit, recomandă o perioadă de 3 până la 5 ani, iar în cazul creditelor ipotecare, perioada de 10-15 ani este cea mai potrivită.
Pe de altă parte, Stefan Willems nu este de acord cu decizia BNR de a limita perioada de creditare la cinci ani pentru toate creditele de consum, cu sau fără ipotecă. Willems consideră că băncile ar trebui să aibă libertatea de a stabili propriile perioade de creditare, bazate pe relația cu clienții. Astfel, spune el, clienții cu vechime ai unei bănci, cu un istoric de creditare perfect și cu un job stabil ar putea să obțină credite de consum pentru o perioadă mai mare de cinci ani.
Nu în ultimul rând, este recomandat ca oamenii să pună în balanță toate opțiunile înainte de a lua o decizie privind contractarea unui credit. De exemplu, plata chiriei pe o perioadă limitată, suficientă economisirii sumei necesare unui avans de cel puțin 30%, poate fi mai avantajoasă pentru client decât achiziționarea unui bun imobiliar exclusiv pe credit, consideră Vlad Șandru. De asemenea, este recomandat ca, în cazul unui credit pentru produse electronice sau electrocasnice, perioada de rambursare să fie mai mică decât durata de viață a produsului, spune el.
4. Ia în calcul toate comisioanele atașate creditelor
Deseori, pe lângă ratele lunare, oamenii trebuie să plătească și o serie de taxe și comsioane conexe, printre care: comision de analiză a dosarului, de administrare a soldului, de rambursare anticipată și comisonul de întârziere la plată. Aceste informații trebuie, însă, menționate înaintea semnării contractului de creditare și nu trebuie să lipsească din documentele contractuale.
Legislația în vigoare (OUG 50 din 2010 și Legea 288/2010) interzice modificarea comisioanelor atașate unui credit pe parcursul derulării contractului, spune Anca Bidian, însă comisioanele pentru conturile curente pot suferi modificări, precizează Liviu Andrei.
Dacă te-ai gândit la toate aceste aspecte, poți să începi să cauți tipul de credit care ți se potrivește și banca de la care vrei să îl obții.
5. Informează-te despre tipurile de credit existente
Pentru a alege produsul de creditare potrivit, oamenii trebuie să cunoască toate tipurile de credite care există pe piața bancară din România, și ce implică fiecare dintre acestea. Așadar, dintre tipurile de credit pe care persoanele fizice le pot contracta, le amintim pe cele mai uzuale: creditele de consum, care includ creditele pentru nevoi personale, cu sau fără ipotecă, credite auto sau credite de studiu, credite imobiliare/ipotecare sau cardurile de credit.
Pentru fiecare dintre creditele menționate mai sus, oamenii trebuie să țină cont de mai mulți factori: costul total, perioada de rambursare, tipul dobânzii, variabilă sau fixă, moneda în care se încheie creditul, indicele de referință, EURIBOR pentru creditele în euro, sau ROBOR în cazul creditelor în moneda națională, dar și alte comisioane care se atașează contractelor și care pot diferi în funcție de bancă.
6. Analizează toate ofertele de pe piață
Înainte de a iniția un contract de creditare, persoanele interesate trebuie să cunoască foarte bine piața. Oamenii trebuie să compare ofertele (cu ajutorul DAE- Dobânda Anuală Efectivă) pentru produsul dorit la cel puțin cinci bănci pentru a ști toate costurile asociate, de la dobândă până la comisioanele pe cont curent, condiții și restricții contractuale, timpul de procesare și finalizare, procedura și fluxul de finalizare al dosarului, spune Anca Bidian.
De asemenea, pentru a putea alege o instituție sau alta, oamenii trebuie să ia în considerare o serie de factori importanți, precum vechimea băncii, reputația, seriozitatea, rapiditatea și flexibilitatea arătate în relația cu clienții, spune Rareș Petrișor.
Liviu Andrei consideră că banii luați de la bancă trebuie investiți cât mai bine cu putință, în studii, pentru amenajarea sau modernizarea locuinței, în educația copiilor sau orice poate aduce celui care a contractat un credit un plus de valoare în viitor. Tot el recomandă, în cazul creditelor ipotecare, analizarea cu atenție a pieței imobiliare. “O ocazie bună de a contracta un credit imobiliar este acum, când avem de-a face cu un minim al prețului la case pentru ultimii 8-9 ani, dar și cu minime record la dobânzile bancare”, spune Liviu Andrei.
7. Alege fie o dobândă variabilă, fie una fixă
Specialiștii recomandă creditele cu dobândă fixă, pentru că astfel clienții se pot proteja în fața variabilelor valutare. În plus, cea mai sigură situație pentru români este contactarea unui credit în moneda în care se realizează cea mai mare parte a venitului lor, pentru protejarea în fața eventualelor fluctuații majore ale pieței valutare, spune Rareș Petrișor.
“Cum în România remunerația lunară este cel mai adesea raportată la moneda națională, împrumuturile în lei ar trebui să fie cele mai accesate, cu atât mai mult cu cât măsurile BNR de reducere a dobânzii cheie ar trebui să conducă în mod firesc la o ieftinire a împrumuturilor în moneda națională”, spune Vlad Șandru.
La creditele cu dobândă variabilă, rata variază direct proporțional cu indicele de referință EURIBOR-pentru euro/LIBOR- pentru francul elvețian și cursul valutar pentru creditele în valută și doar cu indicele de referință ROBOR pentru cele în lei, spune Anca Bidian.
Potrivit datelor BNR, EURIBOR are în prezent o valoare de 0,3% la 3 luni, iar indicele ROBOR a scăzut la 2%.
Stefan Willems crede însă că indicele de referință ROBOR este mai volatil decât EURIBOR, și că valoarea sa ar putea crește mai rapid în viitor.
Studiu de caz
Cât trebuia să plătești dacă luai un credit în 2007 și care este rata lunară pentru aceeași sumă împrumutată în 2013?
Dobânda anuală efectivă în euro a înregistrat fluctuații majore din 2007 până în prezent, valoarea sa atingând minime de 4,75%, dar și maxime de 11,30%, fapt care a influențat evoluția ratelor lunare la creditele în valută. Astfel, pentru un credit de 60.000 de euro cu o perioadă de rambursare de 30 de ani luat în 2007, beneficiarul trebuia să plătească o rată lunară de 446 de euro. La numai doi ani, rata unui credit identic ajungea la 549 de euro pe lună, în timp ce oamenii care s-au împrumutat la bancă cu aceeași sumă în 2010, plăteau cu 214 euro mai puțin. Cea mai mică rată lunară, de 303 euro, au plătit-o cei care au luat un astfel de credit în ianuarie 2013.
Situația este similară în ceea ce privește ratele în lei. Românii care au luat în 2010 un credit de 270.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro în prezent) pe 30 de ani au plătit cea mai mare rată lunară din ultimii 7 ani, de aproape 3.000 de lei, comparativ cu cei care au semnat un contract de creditare la sfârșitul anului 2013, când rata lunară a scăzut la 1.600 de lei.
Glosar de termeni
DAE
- Dobânda anuală efectivă include toate costurile pe care le implică un credit și reprezintă cel mai util criteriu pentru a compara ofertele de credite ale băncilor.
EURIBOR
- este indicele de referință pentru piața monetară în euro, rata la care o bancă de prim ordin oferă altei bănci de prim ordin depozite în zona euro.
ROBOR
- este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară și este stabilită de către Banca Națională a României
OUG 50/2010
privind contractele de credit pentru consumatori
poate fi consultată aici
Legea 288/2010
pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori
poate fi citită aici
0 comments :
Trimiteți un comentariu